Actualitate Social

SĂNĂTATEA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, INFLUENŢATĂ DE MODUL DE PLATĂ A FACTURILOR (P)

Preocuparea operatorului de salubritate pentru menţinerea oraşului curat sunt cunoscute buzoienilor de ani buni, de când a început o amplă campanie de promovare şi de implementare a unui sistem de colectare separată a deşeurilor. Însă, puţini cunosc probabil faptul că întreaga politică a firmei are în vedere protejarea mediului înconjurator şi chiar şi activitatea internă are în vedere diminuarea impactului asupra mediului. Având în vedere numărul mare de buzoieni care deţin contract cu firma de salubritate, RER SUD generează şi o cantitate semnificativă de hârtie ca urmare a tipăririi facturilor emise către clienţi.

Toate aceste facturi tipărite înseamnă copaci tăiaţi şi resurse energetice consumate pentru fabricarea hârtiei pe care urmează a fi tipărite facturile. După ce au fost achitate ajung la coşul de gunoi, în cel mai bun caz în sacul gaben şi intră în circuitul pentru reciclarea lor sau într-un caz nefericit sunt aruncate amestecat cu alte tipuri de deşeuri, fapt ce conduce la diminuarea şanselor de recuperare şi reciclare.

În acest sens, RER SUD a luat măsuri de câţiva ani şi ofera buzoienilor posibilitatea de a primi factura pe mail şi de a o achita online, reducând astfel impactul generării deşeurilor de hârtie asupra mediului.

Campanie din uşă în uşă

Deşi acest sistem este activ de ceva ani, un număr redus de buzoieni alege varianta economă şi benefică de a primi factura în varianta electronică şi de a o plăti folosindu-se de tehnologia modernă. În acest sens, RER SUD a luat decizia de a bate la uşa fiecărui buzoian pentru a actualiza baza de date şi pentru a le explica beneficiile facturii on-line. Această acţiune este una de durată, interacţiunea cu oamenii necesitând timp pentru o corectă informare şi ulterior pentru acordul acestora de a participa la demersul de a reduce consumul de hârtie.

Orice factură tipărită în minus înseamnă copaci salvaţi şi oxigen mai mult pentru plămânii noştri.

„Modul în care alegem să ne plătim facturile la utilităţi cu siguranţă influenţează calitatea mediului în care trăim.

La o primă vedere pare că nu ar avea nicio legătură una cu alta, dar dacă suntem puţin atenţi putem observa legătura dintre facturile tipărite pe hartie, copacii tăiaţi din care se face celuloză ca materie de bază pentru hârtie şi depozitarea deşeurilor de hartie generate de fiecare dintre noi. Aşadar orice hârtie folosită înseamnă resurse naturale consumate, energie consumată şi în cele din urmă, în cele mai multe cazuri, poluarea mediului prin aruncarea deşeurilor de hârtie în locuri neamenajate special sau amestecate cu alte tipuri de deşeuri. Încurajăm buzoienii să-şi achite facturile online şi să opteze pentru factura electronică.

În acest mod economisesc timp şi nu există riscul să piardă factura. Mai mult decât atât, comunicarea virtuală în ceea ce priveşte sistemul de facturare şi plată este cel mai eficient şi cel mai rapid. Am creat pentru buzoieni un sistem ce oferă posibilitatea de emitere a facturilor electronic şi de plată a acestora online, prin crearea unui cont pe site-ul nostru, unde pot avea acces oricând la istoricul facturilor, al plăţilor şi unde pot înregistra şi plăţi.

Pentru a actualiza baza de date şi pentru a primi acordul emiterii facturilor electronic, am demarat o acţiune pe teren pe care am cumulat-o şi cu una de inventariere a seriilor pubelelor. În acest fel vrem să verificăm starea recipientelor pentru a lua măsuri acolo unde situaţia o impune.”- Denisa Hâncu, Specialist în Relaţii Publice, RER SUD S.A.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate