Actualitate

Șanse de angajare într-o instituție publică. Ce studii trebuie să ai

Este criză de personal la Compartimentul Juridic din Prefectura Buzău. Deși este unul dintre departamentele cu rol cheie în buna desfășurare a activității instituției, problema deficitului de personal persistă și pare greu de rezolvat.

La Compartimentul Juridic sunt prevăzute 13 posturi. Dintre acestea, doar 5 sunt ocupate definitiv iar 3 sunt ocupate prin detașare. Astfel, celelalte 5 sunt vacante. În încercarea de a reduce deficitul de specialiști, au fost scoase la concurs 4 posturi, cel de-al cincilea putând fi ocupat prin detașare sau transfer. Cel mai recent anunț privind organizarea unui concurs de angajare vizează un post de consilier juridic. Cei interesați de această funcție își pot depune dosarele până la finele lunii octombrie.

“INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL BUZĂU organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de consilier juridic, clasa I, grad asistent, în cadrul Compartimentului APLICAREA APOSTILEI.

Data de susținere a probei scrise: 15 noiembrie 2023, ora 10:00

Data și ora probei de interviu se vor afișa pe site-ul instituției care organizează concursul, odată cu afișarea rezultatelor probei scrise.

Locația de desfășurare a concursului: Sediul Instituției Prefectului – Județul Buzău

Perioada de depunere a dosarelor: 11 octombrie 2023 – 30 octombrie 2023″

Condiții de participare:

  • Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.
  • Domenii de studiu acceptate: Științe sociale (Domeniul fundamental), Drept (Domeniul de licență), Științe juridice (Ramura de știință).
  • Vechimea minimă în specialitatea studiilor: un an
  • Durata timpului de muncă: 8 ore/zi – 40 ore/săptămână
Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian