Social

Schimbările bruște de temperatură pot afecta organismul. Remedii naturiste pentru bolile de sezon

Suntem la mijlocul toamnei, o perioadă în care zilele însorite, cu temperaturi mult peste cele specifice datei din calendar, sunt urmate de zile foarte reci, mohorâte, cu vânt puternic. Cu alte cuvinte, o vreme schimbătoare care își pune amprenta pe starea de sănătate a tuturor, de la copii, la bătrâni. Afecțiunile respiratorii, favorizate de schimbările de temperatură, au trimis deja, în ultima perioadă, la medic mulți copii dar și adulți. Pentru a ne feri de viroze și alte boli de sezon, este nevoie de o imunitate de fier care se câștigă printr-o alimentație corespunzătoare. Nu în ultimul rând, ceaiurile pot fi un ajutor de nădejde.

Inginerul Nicolai Ungureanu, un buzoian care zeci de ani a fost cercetător la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Plante Medicinale și Aromatice Fundulea, a vorbit recent, la Focus Tv, despre plantele medicinale și rolul lor în prevenirea și tratarea afecțiunilor respiratorii. Inginerul buzoian a cercetat proprietățile plantelor aproape 20 de ani. De câțiva ani, s-a retras pe meleagurile natale, la Sibiciu de Sus. Nu a lăsat deoparte pasiunea pentru plante. Din contră, plantează zeci de specii din care prepară ceaiuri după propria rețetă, pentru diverse afecțiuni.

 „Inițial, am făcut pentru mine un amestec aromat, am făcut un amestec de 14 specii, dintre care 5 sunt dominante, iar restul sunt pentru a da un gust mai plăcut. Din acest amestec am servit prietenilor și cunoștințelor, cărora le-a plăcut ceaiul. Ușor, ușor, din om în om, din prieten în prieten, am intrat pe piață.”

Unul dintre produsele cele mai căutate este ceaiul pentru tuse, o problemă des întâlnită în această perioadă.

„De obicei, în sezonul acesta rece, de toamnă spre iarnă, sunt cerințe. Am făcut un ceai pentru probleme respiratorii, l-am numit “de tuse” pentru că am avut niște probleme și eu și soția, tușeam foarte mult, am făcut acest ceai și ne-am tratat cu el. După două zile am terminat cu tusea. Noi am ținut cura șapte zile, însă din a doua zi am constatat că a avut acest efect. La fel, am dat la prieteni, am avut rezultate bune, oamenii au venit și au spus că s-au vindecat. Trebuie luat imediat cum se simte un disconfort la nivelul gâtului sau al nasului, și se face sub formă de cură, trei ceaiuri pe zi, 7 zile. Acest ceai conține 10 specii, iar ca plante de bază sunt mugurii de pin, podbal, nalbă, salvie, cimbrișor și echinacea. ”

Cercetătorul buzoian, doctor în plante medicinale, atrage atenția că ceaiurile nu sunt o poțiune miraculoasă și nu tratează într-o zi afecțiunea pentru care sunt indicate. Cea mai importantă este prevenția și grija permanentă pentru propria sănătate.

“E destul de greu să convingi oamenii, pentru că omul se îmbolnăvește într-o perioadă lungă de timp și vrea să rezolve problema, dacă se poate, într-o singură zi, ceea ce nu se poate. Plantele trebuie luate din timp, nu când omul este deja la pat, ceea ce din păcate se întâmplă deseori”, a adăugat, la Focus Tv, inginerul Nicolai Ungureanu.