Update: “În după amiaza zilei de vineri, 27 august, în jurul orei 16:30, în urma unei ample acţiuni desfăşurate fortele de ordine l-au prins pe tânărul de 18 ani, din județul Iași, care a evadat în data de 24 august a.c. din sediul Poliției Municipiului Urziceni. Acesta a fost depistat pe raza localității Alexeni”, anunță IPJ Ialomița.
Se pare ca tânărul se ascundea în casa unor localnici din Alexeni, fiind interceptat și prins în urma unor descinderi ale luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ialomița și polițiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale – Inspectoratul General al Poliție Române.
Tânărul se află în custodia polițiștilor, cercetările fiind în curs de desfășurare.
În acțiunile de căutare, au fost angrenați peste 100 de polițiști și jandarmi, câine de urmă, fiind primit sprijin aerian din partea Inspectoratului General de Aviație al MAI.
Știrea inițială: De trei zile reușește să se pitească de polițiști, care-l caută după ce a evadat din postul de la Urziceni. Ștefan Petronel Boancă, tânărul de 18 ani din Iași, care a comis zeci și zeci de infracțiuni în mai multe județe ale țării, inclusiv la Buzău și în Ialomița, a dispărut de sub escortă marți și nu a fost găsit nici până acum. A fost căutat de zeci de polițiști în toată regiunea, din Urziceni până la Iași, județul său natal, însă fără rezultat.
Însă în ultimele ore, perimetrul căutărilor s-a restrâns. Peste de polițiști cu câini de urmă, jandarmi și localnici îl caută pe tânărul cu un cazier de neimaginat în toată localitatea Valea Măcrișului, din județul Ialomița. Căutările sunt concentrate în acea zonă după ce polițiștii au primit informații, sustinute de imagini surprinse de camerele de supraveghere, că tânărul ar fi fost azi noapte acolo. De asemenea, un elicopter survolează zona și încearcă să dea de urma fugarului.
”Peste 100 de poliţişti şi jandarmi cu câini de urmă au fost mobilizaţi la Valea Măcrişului în vederea identificării tânărului care e evadat la 24 august, fiind constituite echipe de căutare si filtre rutiere. De asemenea, Inspectoratul General de Aviaţie al ministerului asigură sprijinul aerian, un elicopter survolând zona”, a declarat pentru Focus Fm purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomița, Andreea Loghin.
Individul a fost văzut ziua trecută și în localitatea ialomițeană Gârbovi. De altfel, aici ar fi încercat să intre forțat în casa unei femei și ar fi lovit un tânăr care ar fi încercat să-l oprească.
Ștefan Petronel Boancă are la activ zeci și zeci de infracțiuni comise pe teritoriul mai multor județe. La Buzău, a spart 6 societăți comerciale, a furat o mașină din curtea unei familii, a pătruns în două locuințe, unde, de asemenea, a furat tot ce i-a picat în mana. Cu mașina furată de la Buzău, individul a plecat la plimbare până la Iași, deși nu are carnet de conducere. A provocat acolo un accident cu pagube chiar în centrul orașului după care a fugit. În Ialomița, la Coșereni, același Boancă a furat un bolid de 15 mii de euro. Și nu sunt singurele infracțiuni comise de tânărul de 18 ani. El are numeroase dosare penale pentru furturi, spargeri de magazine și locuințe.
La toate aceste infracțiuni se adaugă cea de evadare după ce marți, tânărul a reușit să-i păcălească pe polițiștii de la Urziceni, unde se afla pentru audieri. A cerut la baie și a reușit să fugă pe geam. De altfel, tânărul mai are si alte evadări la activ după ce a fugit de acasă in timpul măsurii de arest la domiciliu care fusese dispusă de judecători pentru alte fărădelegi comise in trecut.
Citește și AICI
Adaugă comentarii