Actualitate

Senatorul Vlad Pufu, îndemn la responsabilitate: ”Trebuie o dezbatere publică. Pădurea Crâng a rămas doar parc și, pe alocuri, doar o tarla!” (video)

Senatorul PNL Vlad Pufu cere tuturor factorilor responsabili din Buzău ca Pădurea Crâng, recent intrată în proprietatea municipalității, să fie tratată cu maximă responsabilitate.

Parlamentarul liberal a spus, într-o conferință de presă, că Pădurea Crângului este un adevărat dezastru natural, constatare pe care a făcut-o mergând personal să vadă la fața locului starea în care a ajuns acest simbol al orașului. Tăierile masive de arbori,. unii seculari, ca urmare a degradării din cauza unei ciuperci, au transformat neplăcut Crângul. În acest context, senatorul PNL susține că ”proiectul trebuie să fie serios, asumat, comunicat și prezentat pas cu pas”.

De asemenea, într-o postare pe Facebook, însoțită și un material video în care se poate vedea dimensiunea dezastrului din Crâng, parlamentatul Vlad Pufu spune că ”Pădurea Crâng a rămas doar parc și, pe alocuri, doar o tarla!” și, în acest context, este nevoie de o dezbatere publică pentru ca buzoienii să cunoască situația reală și să aibă un cuvânt de spus atunci când se va decide soarta acestui obiectiv.

”Dezbatere publică pentru proiectul Crâng Buzoienii trebuie să știe! Crângul e al lor și merită să aibă un cuvânt de spus În ultima vreme am auzit multe despre Crâng, așa că ieri am mers personal acolo, să văd cu ochii mei ce se întâmplă. Vă spun sincer că m-am îngrozit! Pădurea Crâng, pădurea buzoienilor, pădurea atestată de peste 500 de ani, nu mai există! Există, eventual, doar Parcul Crâng și, pe alocuri, TARLAUA Crâng. Este doar stufăriș și mai sunt doar câțiva copaci rămași în picioare, deocamdată, până la defrișare. Este un dezastru natural. Un dezastru pe care nu credeam că îl voi vedea, că ne va fi dat să-l prindem în viața asta, un dezastru care trebuie să ne responsabilizeze acum, înainte să fie mult prea târziu”, spune Vlad Pufu.

Senatorul PNL face apel la responsabilitate și la seriozitate, îndeamnă toți factorii responsabili ca acest proiect să nu fie abordat pompieristic, fără o direcție și un plan clar, fezabil.

”Am făcut această scurtă descriere a tabloului pe care l-am văzut și pe care îl puteți vedea și dvs. în imaginile alăturate tocmai ca să vă atrag atenția că e foarte important pentru noi, toți buzoienii, dar și pentru cei din afara județului, care au ca punct de reper Pădurea Crâng. Pentru istoria acestui oraș, pentru istoria noastră, acum este un moment în care trebuie să abordăm foarte serios ceea ce urmează să facem acolo. Nu vreau să mai văd o abordare pompieristică, un hei-rup fără direcție! Trebuie ca proiectul care vizează Pădurea Crâng să fie cu adevărat supus dezbaterii publice, astfel încât buzoienii să stabilească ce doresc acolo! Dacă se dorește într-adevăr o grădină botanică, să ni se explice clar de la început, ce fel de plante vor fi, ce condiții și standarde trebuie să îndeplinească.  Proiectul trebuie să fie serios, asumat, comunicat și prezentat pas cu pas, iar cei mai buni specialiști să ne spună exact ce este și ce nu este fezabil pentru Crâng”, spune Vlad Pufu.

Pădurea Crâng, în suprafață de aproape 178 de hectare, a trecut de la Regia Națională  Pădurilor la Primăria Buzău, după ce Guvernul a aprobat, pe 20 ianuarie, transferul.

Formalitățile de preluare se derulează în termen de 30 de zile, după care Primăria poate intra în pâine, ca să gestioneze acest domeniu. Potrivit primarului Constantin Toma, Pădurea Crâng va fi transformat în pădure-parc. Mai multe despre proiectul municipalității puteți citi aici, într-un material exclusiv sansanews.ro.

De asemenea, reporterii sansanews.ro au relatat, în detaliu, dimensiunea dezastrului din Pădurea Crâng, într-un material pe care îl puteți citi aici.