Primul pas spre cursa electorală din 9 iunie a fost făcut vineri de candidații Partidului Social Democrat. Aleșii pentru funcțiile de primar al municipiului Buzău și președinte al Consiliului Județean Buzău, precum și cei înscriși pe listele de consilieri locali și județeni, și-au depus candidaturile la Biroul Electoral de Circumscripție Locală, respectiv Biroul Electoral Județean.
Primii care au depus dosarele cu semnături au fost candidații de la municipiu, iar jumătate de oră mai târziu s-au alăturat candidaților de la Consiliul Județean pe care i-au însoțit pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Județean.
Totul a durat doar câteva momente, iar la final Lucian Romașcanu, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean, însoțit de Constantin Toma, candidatul la primăria municipiului reședință de județ, și câțiva dintre social democrații înscriși pe lista consilierilor județeni, a făcut o scurtă declarație de presă.
Lucian Romașcanu a vorbit despre noua experiență politică și a anunțat că va duce o campanie electorală pozitivă.
În ceea ce privește listele de candidați pentru funcțiile de consilierilor locali și județeni, social democrații au păstrat pe locuri eligibile persoane cu experiență, care sunt consilieri în funcție, dar au venit și cu nume noi. Cel mai tânăr candidat propus pe lista de consilieri județeni are 23 de ani și a studiat la Londra. Este vorba despre Briana Ioniță, absolventă a Colegiului Bogdan Petriceicu Hasdeu, înscrisă pe locul 18 pe lista consilierilor județeni.
Alianța Dreapta Unită, lansare de candidați la Buzău
Tot vineri, la Buzău, a avut loc și lansarea candidaților din partea Alianţei Dreapta Unită. Evenimentul l-a adus în municipiul reședință de județ și pe vicepreşedintele USR Dan Barna. De asemenea, la evenimentul de lansare a candidaţilor pentru primării şi Consiliul Judeţean Buzău, au fost prezenți și Eugen Tomac (PMP) si Violeta Alexandru (Forta Dreptei).
Alianţa Dreapta Unită propune pentru funcţia de primar al municipiului Buzău pe Florin Drăgulin și pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău pe avocatul Dorin Bădulescu.
Adaugă comentarii