Actualitate

Societatea care a produs, ani la rând, energie termică pentru buzoieni, scoasă la vânzare. Mari investitori, interesați de unitatea buzoiană

Sursa foto: realitateadebuzau.net

Ecogen Energy, societatea care ani buni a produs energia termică pentru încălzirea apartamentelor și mai multor instituții publice din Buzău, este scoasă la vânzare. Se caută un investitor care să preia in integrum societatea, în acest sens urmând să fie organizată o licitație cu strigare, chiar luna aceasta.

Ecogen Energy a făcut parte, până în anul 2019, dintr-un sistem complex privind alimentarea cu energie termică a apartamentelor buzoienilor racordați la sistemul centralizat. Centrala de cogenerare, aparținând Ecogen Energy, a produs agentul termic livrat mai departe de RAM Buzău clienților din oraș.  În 2019, însă, în urma problemelor întâmpinate, Ecogen a intrat în insolvență și, ulterior, în faliment. Acum, la circa 3 ani de acel moment, unitatea din Zona Industrială a Buzăului este scoasă la licitație. Licitația cu strigare va fi organizată în data de 16 iunie.

Pentru început, se încearcă vânzarea integrală a unității. Însă, dacă nu se va găsi un investitor care să ofere un preț pe măsura investițiilor care s-au făcut la Ecogen și a valorii reale a acestei societăți, se va trece la o altă etapă, și anume vânzarea pe grupe de echipamente sau alte părți din unitate. Fost director al Ecogen Energy Buzău, actual administrator special al societății, Vasile Munteniță, a dezvăluit faptul că în ultimii ani au fost mai mulți oameni de afaceri, din țară și din străinătate, interesați de unitatea din Buzău.

“Au fost în ultimii 2 ani câteva firme și investitori interesați să preia toată unitatea. Având în vedere că au fost aceste opțiuni, lichidatorul judiciar a propus creditorilor să fie de acord cu organizarea acestei licitații cu strigare. Valorificarea se poate in integrum sau parțial pe unități, grupe de echipamente. Având în vedere interesul manifestat, prima fază a licitației va consta în căutarea unui ofertant care să vină cu cea mai mare sumă pentru achiziționarea in integrum. Dacă nu vine nimeni, se trece la o altă etapă. În ultimii ani au fost interesate de unitatea din Buzău două firme  din Ungaria, o firmă din Turcia, dar și firme din România. Bineînțeles, nu toți au arătat un interes deosebit, dar au fost interesați iar acum se pare că sunt cel puțin doi ofertanți pentru a o prelua in integrum.”

Administratorul Ecogen Energy spune că cel mai probabil, investitorul care va prelua unitatea din Buzău, care a produs ani la rând agent termic, va continua în același domeniu de activitate.

“Piața de energie termică din Buzău este desființată, însă, investitorul care va prelua unitatea poate continua pe linia sistemelor de valorificare, de producere a energiei din combustibil regenerabil sau, este acum o nouă tehnologie, un gaz amestecat cu hidrogen, pentru utilizarea în aceleași echipamente existente, urmând să mai monteze câteva capacități pentru producerea energiei electrice. Există o infrastructură construită acolo a cărei valoare este de 3-4 ori mai mare decât valoarea de piață, piață care este căzută în prezent. Valoarea echipamentelor, a infrastructurii de acolo, este o valoare de luat în seamă, care a și trezit interes.”

Pe de altă parte, sunt și creditori care așteaptă să-și recupereze banii de la Ecogen Energy, societatea intrată în faliment în 2019.

“Cele mai mari datorii: 1,2 mil euro către Alpha Bank, ultima rată din creditul pentru investiții, la gaze 1,1 mil., la Finanțe sunt sume derizorii. Cam atât”, a adăugat Vasile Munteniță.

Printre firmele care s-ar fi arătat interesate să preia centrala de cogenerare din Buzău s-ar afla o mare companie înființată de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu. Potrivit Profit.ro. ar fi vorba despre compania GSP Power SRL, care ar fi înaintat o ofertă de cumpărare în bloc a tuturor bunurilor din patrimoniul Ecogen Energy, la prețul de 8,5 milioane lei plus TVA.

Detalii AICI.

Publicitate