Actualitate

Sprijin financiar de urgență pentru zeci de familii din Buzău

Trec prin momente dificile și au nevoie de ajutor. Este vorba despre 26 de familii din județul Buzău care au probleme grave de sănătate sau a căror locuințe au fost distruse de incendii. În toate aceste cazuri, Ministerul Muncii, Familiei , Tineretului și Solidarității Sociale a decis acordarea unor sume de bani.

”În urma centralizării situațiilor extreme cu care se confruntă familii sau cetățeni din toată țara, am alocat fonduri pentru a le veni în ajutor celor mai greu încercați dintre noi. Plata ajutoarelor de urgență va fi asigurată din bugetul alocat Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

La Buzău au ajuns ajutoare financiare în valoare totală de 94.000 de lei. Banii au fost împărțiți între trei familii a căror locuințe le-au fost distruse (21.000 de lei), 15 familii care se confruntă cu probleme medicale (51.000 lei) și 8 familii care se află în risc de excluziune social (22.000 de lei).

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian