Actualitate

TAXELE LOCALE, PLĂTITE CU CALVARUL STATULUI LA COADĂ! Sute de buzoieni ajung zilnic la Primărie

Dările la stat se plătesc cu un efort în plus: statul la coadă. Zilnic, sute de buzoieni așteaptă la rând, afară, pentru a-și plăti datoriile către bugetul local. Numărul mare de contribuabili îi bucură pe reprezentanții aparatului administrativ care speră ca așa nivelul încasărilor va fi suficient de mare încât să asigure funcționarea Primăriei dar și derularea investițiilor.

Anul 2021 a venit cu scumpiri importante, printre care creștere cu 50% a taxelor și impozitelor locale. Chiar și așa, contribuabilii și-au păstrat obiceiul de a-și achita dările chiar în primele zile ale anului. Încă din prima zi a anului, un număr record de buzoieni au ajuns la Primărie. Media zilnică se ridică la aproape 600 de persoane.

”O medie zilnică este între 500 și 600 de contribuabili. În prima zi din an am avut 683 de contribuabili care au trecut pe la Direcția de Impozite și Taxe. Constant avem acest număr de solicitări la început de an, iar în cursul anului avem circa 350-400 pe zi, deci am putea spune că e o creștere de 50% față de cursul anului”, a spus Cristian Ceaușel, directorul Direcției de Taxe și impozite.

Însă, până să ajungă în fața ghișeului, oamenii au avut de așteptat, afară minute bune.

Dacă pentru cei care au venit la primele ore ale dimineții timpul de așteptare a fost mai scurt, cei care au venit în jurul prânzului au avut nevoie de mai multă răbdare pentru că așteptarea a fost mult mai lungă. De multe ori, se adunau zeci de persoane la ușa Direcției de Taxe și impozite, coada formată aproape că înconjura clădirea Primăriei.

”Se produc acest cozi și din cauza faptului că nu sunt toți contribuabilii convinși de faptul că există și alte modalități de plată. Mai pot plăti taxele la poștă, în centrul comercial și există și varianta online, care ar fi mult mai potrivită pentru acest gen de operațiuni”, a spus Cristian Ceaușel, directorul Direcției de Taxe și impozite.

Totuși, numărul mare de contribuabili este văzut cu ochi buni de primarul Constantin Toma care spune că așa speră ca nivelul încasărilor din acest an să fie suficient de mare cât să asigure atât funcționarea Primăriei cât și derularea investițiilor.

”Sper ca și cu această majore de taxe dar și cu reducerile de costuri să reușim să avem un nivel al încasărilor care să ne permită să funcționăm, și, în al doilea rând, să putem continua investițiile. Anul trecut, trebuia să avem încasări de 76 milioane de euro față de 44 milioane de euro în 2019. Am avut însă cu vreo 10 milioane de euro mai puțin . Tot o cifră istorică a fost și această cifră, dar vă dați seama că acești bani  trebuia să ne ajute să rezolvăm mai multe”, a spus Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

De cozi au scăpat persoanele juridice pentru care a fost creat un circuit separat dar care, pentru a avea prioritate, trebuie să facă o programare.

Publicitate