Actualitate

Toma: ”Vom relua referendumul!” . Ce se va schimba la a doua încercare (VIDEO)

Referendumul pentru unirea Buzăului cu comuna Țintești este proiectul nereușit al anului 2021 pentru primarul municipiului Buzău, un eșec pe care șeful administrației locale l-a explicat invocând dezinteresul buzoienilor pentru o consultare populară, dar și alte motive.

Ceea ce până acum doar a sugerat primarul Constantin Toma, a fost confirmat, miercuri, în cadrul unei emisiuni la Focus TV. Prezent în studio, edilul-șef a vorbit despre reluarea referendumului, dar numai după ce se va crea un context legislativ mai favorabil, incluzând votul prin corespondență, dar și organizarea referendumului pe parcursul a două zile: ”Nu se știe niciodată! Se va modifica legea și sunt convins că acest referedndum a declanșat ceva chiar și la buzoienii care nu au fost la vot pentru că e un proiect care va ajuta mult la dezvoltarea Buzăului.”

În ceea ce privește propunerea de unire care ar urma să fie formulată la viitoarea consultare populară, primarul Buzăului spune că intenționează să propună mai multe localități, după modelul orașului german Thur, pe care l-a vizitat recent, așezare urbană de pe Valea Loirei care, în ultimii 10-15 ani, s-a unit cu patru comune din jur. Exemplul ar putea fi multiplicat la Buzău, spune Constantin Toma.

”În mod normal ar trebui toate localitățile de lângă Buzău să devină una singură și ar da mult mai multă armonie și ne-ar ajuta mult mai mult.”

Declarația integrală în materialul VIDEO