Noi mișcări pe scena politică buzoiană. Organizația județeană a PNL Buzău a primit peste 400 de membri noi. Este vorba despre cea mai puternică organizație a AUR Nehoiu care, la finele săptămânii trecute, a decis să demisioneze în bloc. Nemulțumirile au fost legate de intervenția conducerii județene în alcătuirea listelor de consilieri locali, dar și de faptul că AUR Nehoiu nu a primit locuri eligibile pe lista de consilieri județeni, așa cum i se promisese. Detalii, AICI.
Cei peste 400 de membri ai AUR Nehoiu, inclusiv liderul Anton Băcescu, cel care era anunțat drept candidatul formațiunii pentru fotoliul de primar al orașului Nehoiu, au decis să treacă la PNL Buzău.
“În urma ședinței Biroului Politic Local, am decis să părăsesc, împreună cu echipa, partidul AUR. După 3 ani de muncă, activitate politică susținută, sute de membri înscriși în organizație și nimic de reproșat echipei noastre, conducerea organizației județene a AUR Buzău ne-a întors spatele. Din orice punct de vedere, mai ales meritocratic, organizația noastră merita cel puțin două locuri eligibile pe lista candidaților la Consiliul Județean. Locurile au fost promise inițial de către conducerea județeană a AUR Buzău, dar în final, pe lista candidaților la Consiliul Județean, organizația Nehoiu nu avea niciun reprezentant”, a declarat Anton Băcescu, fostul coordonator al AUR Nehoiu.
Astfel, Anton Băcescu și echipa sa au ales să părăsească AUR și să se alăture PNL Buzău, Băcescu fiind desemnat candidat al PNL pentru funcția de primar al orașului Nehoiu.
“Mă bucur că domnul Anton Băcescu și cei peste 400 de colegi ai săi au ales să se alăture PNL Buzău și sper ca venirea lor în rândul liberalilor buzoieni să aducă un suflu nou organizației de pe Valea Buzăului, care are acum toate atu-urile pentru a câștiga Primăria orașului Nehoiu. Le urăm tuturor bun venit și îi asigurăm de întregul sprijin al organizației județene a PNL Buzău. Ne angajăm să lucrăm împreună pentru a face din Nehoiu un loc mai bun pentru toți locuitorii zonei” a declarat Adrian Mocanu, președintele PNL Buzău.
Asta cu 400 de membri e tare de tot? Cum să crezi așa ceva? Nici PSD nu are atâți membri, într-o localitate unde a avut 75% la alegerile trecute!
Cașcavalul ,maica, v ați spetit 3 ani la AUR.Cine da mai mult,are parte și de membri. Uite așa merge politichia in Romania.