La fix o săptămână de când primarul comunei Gura Teghii, Gheorghe Micleru, a fost trimis după gratii, acesta scapă de arestul preventiv. Contestația depusă de primarul buzoian imediat după emiterea mandatului de arestare preventivă a fost analizată de judecătorii Tribunalului Buzău, care s-au pronunțat vineri după amiază. Gheorghe Micleru a fost plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 23 de zile. În acest timp, primarul are de respectat o serie de obligații. Printre altele, nu are voie să comunice cu mai multe persoane, martori în dosarul în care el este vizat.
Decizia Tribunalului este definitivă și prevede punerea de îndată în libertate a primarului din Gura Teghii.
“Dispune luarea faţă de inculpatul Micleru Gheorghe a măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 23 de zile de la 02.02.2024 la 24.02.2024. (…) impune inculpatului Micleru Gheorghe obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuieşte (fără permisiunea organului judiciar). Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Micleru Gheorghe are următoarele obligaţii:
a) să se prezinte în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu inculpatul D N I, cu martorii cauzei audiaţi până în prezent, respectiv:L A C, P A V, I I, B V, B C, D D, M M, B V D, B C, O R, P L şi nici cu cei care vor fi audiaţi pe viitor.
Atrage atenţia inculpatului Micleru Gheorghe că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Micleru Gheorghe de sub puterea mandatului de arestare nr.1/UP/26.01.2024 emis de Judecătoria Pătârlagele dacă nu este arestat în altă cauză sau în executarea altei pedepse. (…) Definitivă.”
Detalii despre acuzațiile ce îi sunt aduse primarului din Gura Teghii, AICI.
Adaugă comentarii