Mihai Micu este de fel din Poșta Câlnău, județul Buzău. Împins de nevoi și cu speranța unui trai mai bun, după ce a lucrat în țară timp de 12 ani la o firmă la care s-a specializat în tâmplărie din lemn și PVC, Mihai Micu a ales să plece în Anglia unde, după aventuri, ba haioase, ba periculoase, a ajuns să dețină propria afacere. Buzoianul deține la Oxford, în piața Gloucester Green o pizzerie iar ce iese din mâinile lui e apreciat și lăudat de englezi și nu numai.
Buzoianul citat de www.emigrantul.it povestește amuzat că viața printre străini nu e simplă, dar culmea, cei cu care a avut probleme acolo, au fost tot românii: ”Cu englezii, nu am avut probleme. Doar cu un român una mică. Aici, la pizzerie, în prima zi când am venit, nu aveam unde să dorm. Atunci colegul român mi-a zis că are el o cameră. Numai că el va pleca în Spania. „Îmi dai mie 300 de lire și stai în camera asta” mi-a zis. Eu m-am bucurat să găsesc așa repede chirie. Aceasta era pe un 29, iar pe 30 a plecat în Spania. Era vară, că i-am dat și adidașii mei, că nu mai avea el timp el să-și ia alții, și mi-i aduce peste săptămâna care avea să se întoarcă. Numai că pe 1 a lunii ce urma a venit proprietarul casei:
– Hello!
– Hello! Monei for rent.
– Dar eu banii îi dădusem colegului care dispăruse în Spania.”, a povestit buzoianul pentru www.emigrantul.it
Mihai Micu deține acum o afacere care îi oferă stabilitate și mulțumire sufletească. Spune că a ajuns să câștige acolo în două zile cam cât ar fi câștigul într-o lună în România. De aceea, buzoianul nu ia în calcul, cel puțin acum, să revină în țară.
Povestea lui Mihai Micu o puteți citi și AICI
Sursa foto: www.emigrantul.it
Adaugă comentarii