Actualitate

Vacanță de neuitat pentru zeci de copii din centrele DGASPC, oferită de jandarmii buzoieni. Copiii s-au distrat dar au și învățat lucruri utile

Zeci de copii din centrele de protecție socială din Buzău au avut parte de o vacanță de neuitat. Jandarmii buzoieni au pus mână de la mână și au venit în sprijinul acestora, oferindu-le posibilitatea să se relaxeze câteva zile în mijlocul naturii, în plin sezon estival. Cu doar un leu donat lunar de fiecare, jandarmii le-au oferit copiilor o vacanță unică, la munte.

20 de copii din centrele DGASPC Buzău au fost în excursie în zona de munte a județului Buzău. Aici, jandarmii montani le-au arătat frumusețile Munților Buzăului, i-au plimbat pe diverse trasee și i-au învățat cum să se comporte pe munte și cum să acționeze în caz că întâlnesc animale sălbatice. Timp de două zile, copiii s-au distrat și au avut parte de lecții de neuitat în mijlocul naturii.

“Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău,  sprijinit de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române,  a organizat zilele trecute o acțiune caritabilă, prin care a adus un strop de bucurie și a format amintiri frumoase pentru zeci de copii. Astfel, colegii de la București s-au organizat și au donat hăinuțe si jucării care au ajuns în centrele din subordinea D.G.A.S.P.C. Buzău. În cadrul campaniei “Puterea unui Leu” prin care jandarmii buzoieni strâng, an de an, câte 1 leu în fiecare lună, au fost asigurate toate costurile unei excursii pentru 20 de copii din cadrul Serviciului Rezidențial Apartamente Buzău, coordonat de D.G.A.S.P.C. Pe parcursul celor două zile petrecute la o pensiune situată pe malul lacului Siriu, s-au îmbinat plăcutul ( drumeții, ateliere de alpinism, jocuri și plimbare cu ATV ul) cu utilul (jandarmii montani le- au dat câteva sfaturi utile privind siguranța în drumeții, orientarea în teren și modul în care să reacționeze atunci când întâlnesc un animal sălbatic)”, anunță IJJ Buzău.

Campania “Puterea unui Leu” prin care jandarmii buzoieni strâng câte un leu în fiecare lună se desfășoară de 9 ani. Cu banii donați în fiecare lună, jandarmii le oferă copiilor din sistemul de protecție socială daruri și excursii, adică momente de care micuții defavorizați  au parte destul de rar.