Actualitate

VAL DE PENSIONĂRI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT! De teama coronavirusului, tot mai multe cadre didactice se retrag din activitate

După nici o săptămână de la debutul noului an școlar, în Buzău se înregistrează un val de pensionări în rândul cadrelor didactice. Sunt profesori aflați la vârsta pensionării și care au decis să nu mai continue activitatea la catedră, deși aveau această posibilitate,  din cauza condițiilor în care se desfășoară cursurile în acest an școlar, pe fondul pandemiei de coronavirus. Principalul motiv al retragerii cadrelor didactice este legat de teama de contractare a noului coronavirus. Într-o intervenție în direct în emisiunea Sens Direct de la Focus Tv, liderul SÎP Buzău, Ion Dobre, a dezvăluit cifrele la care s-a ajuns în doar câteva zile de la redeschiderea școlilor.

“ Cu fiecare zi care trece, lucrurile se complică. Profesorii sunt nevoiți să stea cu masca de protecție ore în șir și să predea, unii au afecțiuni medicale, teama începe să devină din ce în ce mai pregnantă. Avem la momentul acesta din ce în ce mai multe cadre didactice care se pensionează. Cel puțin la noi la SÎP am constatat că avem 19 cadre care ies la pensie, în condițiile în care zilele trecute erau doar 7. În doar 3 zile am ajuns la 19. În ritmul acesta vom ajunge să avem printre noi cadre care deși nu au vârsta vor decide să plece la pensie la cerere, pierzând astfel o parte din drepturile care li se cuvin, numai să se poată proteja de ceea ce se întâmplă”, a declarat liderul SÎP Buzău, Ion Dobre.

Un alt motiv care îi determină pe profesori și învățători să renunțe la meseria pe care au practicat-o ani la rând este acela al problemelor  pe care le întâmpină zi de zi, spun sindicaliștii. Cea mai mare dificultate este legată de învățământul online.

“  Cel puțin 10 profesori am auzit în ultimele 2 zile care relatau că elevii care sunt  acasă săptămâna aceasta nu se pot conecta, sau că se pierde din calitatea transmisiei, nu se aude, copiii cer ajutor, se întrerupe ora. Sistemul online merge foarte greu. De exemplu, la o școală mare din oraș, o clasă de a VII-a a fost nevoită să oprească transmisia online. Profesorul a spus că va relua tema predată săptămâna viitoare, când va avea în față cealaltă jumătate de clasă, astfel încât toți copiii să înțeleagă.  Este foarte greu, în ritmul acesta nu poti parcurge nici jumătate din materie. Dacă nu interacționezi cu copilul care poate pune mai multe întrebări pentru că nu înțelege ceva, atunci carențele vor fi enorm de mari.”

În județul Buzău, 85 de unități de învățământ au început cursurile după scenariul galben, adică o parte din elevi în clasă, cealaltă parte online, iar 385 după scenariul verde, cu toți copiii la școală.