Actualitate

VETERINARII, PROTEST PENTRU DECONTURI

Ziua a început cu un protest în fața Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranță Alimentară Buzău, acțiune la care au luat parte în jur de zece medici veterinari care au afișat pancarte cu mesaje referitoare la revendicări. Protestul a durat aproape două ore, timp în care, și restul medicilor veterinari din județ și-au suspendat activitatea în cabinete și circumscripții.

”Colegii mei sunt hotărâți să nu mai asigure serviciile sanitar-veterinare, cu excepția urgențelor” a precizat Iulian Moga, purtător de cuvânt al DSVSA Buzău.

Motivul protestelor au fost plățile restante pentru serviciile veterinare pe care medicii le-au furnizat prin cabinetele lor. Deconturile erau neacoperite pe lunile septembrie și octombrie, dar, exact în timp ce veterinarii protestau, conturile au fost alimentate cu plățile aferente lunii septembrie.

Pentru moment, situația a fost dezamorsată. Nu se știe până când pentru că plățile acoperă doar parțial deconturile.

În județul Buzău sunt 65 de medici veterinari înscriși în 52 de circumscripții sanitar-veterinare. Numărul mic de participanți la protestul de astăzi a avut drept cauză limitările impuse de pandemie.



Publicitate