Actualitate

(Video) Absenteism ridicat la sedința Consiliului Județean. Ce spune Neagu

O ședință rapidă și cu multe absențe. Nu mai puțin de 9 consilieri județeni au lipsit de la votul de astăzi. În total, în sală Consiliului Județean au fost prezenți doar 23 de aleși județeni, alături de președintele Petre Emanoil Neagu și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean.

Petre Mirela ( PSD-PRO ), Alexandru Bușcu ( PSD), Georgian Mărgărit ( PSD), Ionuț Sebastian Dragomir ( PSD), Alexandru Cristian ( PMP), Adrian Zoican ( PNL), Adrian Iulian Ghiveciu ( PSD), Constantin Popa (PMP) și Marian Bârlă ( PSD) au consilierii care nu au venit la ședința Consiliul Județean de astăzi.

Întrebat de numărul mare de absențe, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a explicat că prezența acestora nu era obligatorie dat fiind faptul că astăzi a fost organizată o ședință extraordinară.

„Ședința este extraordinară și probabil că sunt probleme la serviciu, s.m.a.d… dar nu sunt niciun fel de probleme, că nu este obligatorie prezența. Au fost suficienți consilieri, respectiv 23. Cu mine am fost 24, că am drept de vot. Ședința a fost legal constituită și votul a fost ok”, a explicat Pretre Emanoil Neagu, președinte CJ Buzău.


Pe ordinea de zi au fost opt proiecte ce au fost votate pe bandă rulantă, printre ele fiind o rectificare de buget dar și proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea unor poduri pe DJ 103P, din comuna Chiojdu. Ședința s-a încheiat în mai puțin de cinci minute.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian