Actualitate

(VIDEO) Autobuzele și microbuzele electrice, achiziționate de Primăria Buzău cu peste 250.000 bucata, au intrat în probe! Autonomia, testată pe A7

Cele mai scumpe microbuze și autobuze electrice destinate transportului public în comun care vor circula, de anul viitor, pe străzile din municipiul Buzău au ajuns în curtea TransBus. Este vorba despre cele 16 autobuze electrice și 20 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri europene de Primăria municipiului Buzău. Autovehiculele au fost recepționate de societatea de transport, iar miercuri au început probele tehnice.

Primul test a fost cel al autonomiei, astfel că după ce au stat la încărcat la stațiile din curtea societății, autobuzele au fost scoase până pe Autostrada Moldovei.

În timpul testelor, au verificate și echipamentele inteligente cu care sunt dotate toate cele 36 de mijloacele de transoport în comun.

De asemenea, noile autobuze au și dotări tehnice care le fac mult mai sigure în trafic decât cele folosite acum pentru transportul călătorilor.

Cele 20 de autobuze electrice au o lungime de 10 metri, adică cu doi metri mai mici decât cele existente în flota Transbus, ceea ce permite o mai ușoară manevrare în traficul aglomerat din oraș. Și chiar dacă sunt mai mici, autobuzele au aceeași capacitate de călători, respectiv 86 de persoane.

Microbuzele electrice, destinate transportului elevilor

Dotări performante au și cele 20 de microbuze electrice pentru care Primăria Buzău a plătit 250.000 de euro bucata. Detalii AICI.

” Microbuzele electrice vor fi utilizate în cadrul unui program de care vor beneficia elevii din municipiul Buzău și comunele limitrofe prin implementarea unui soft pentru programarea călătoriilor în cadrul unui sistem de transport ,,on demand” pentru transportul în comun care va aduce multiple avantaje atât pentru operatorii de transport, cât și pentru utilizatori. Sistemul ,,on demand” (transport la cerere) utilizează tehnologie digitală pentru a ajusta serviciile de transport în funcție de cererea reală, optimizând resursele și eficiența”, a spus primarul Constantin Toma.

Deocamdată nu se cunoaște data exactă la care noile autobuze și microbuze electrice vor fi introduse pe traseu, însă, cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla anul viitor, după finalizarea probelor tehnice și a recepției finale. Ultimii pași vor fi înmatricularea și încheierea polițelor RCA.

”Pentru faptul că suma de asigurare este o sumă mare, trebuie să ținem licitație în luna ianuarie, pe procedurile legale de licitație. E adevărat că în perioada asta nici nu mai aveam bani, nici ordonanța 52 nu ne permitea”, a explicat primarul Constantin Toma.

În prezent, Transbus are în trafic 13 autobuze electrice, iar după introducerea și a celor 16 abia achiziționate, circa 40% din flota societății va fi formată din autovehicule electrice. La acestea se vor adauga și cele 20 de microbuze care vor transporta elevii dar care intra și pe străzile înguste din cartierele municipiului Buzău, pe care nu pot ajunge autobuzele de 10 metri. Conducerea Transbus spune că Primăria va continua achiziția autovehiculelor electrice până când întreaga flotă va fi complet reînnoită.