Au vrut să-ți rotunjească veniturile cu o afacere inedită și au pariat pe cel mai scump condiment din lume. Este povestea a doi tineri din Vernești care sunt primii producători de șofran din Buzău. Plantația a fost înființată în urmă cu doi și, în urma vânzărilor investiția deja a fost recuperată.
Cunoscut și ca aurul roșu, șofranul pare să fie lozul câștigător pentru Petronela și Claudiu. Cei doi tineri sunt de profesie economist și militar, însă în urmă cu doi ani s-au gândit să valorifice pământul pe care îl aveau în spatele casei. După mai multe cercetări, câștigător a ieșit șofranul, condimentul cel mai scump din lume, cunoscut de altfel și drept ”aurul roșu”. Odată luată decizia, cei doi au trecut la treabă. Au cumpărat bulbi de la un alt producător român și au înființat o plantație de 400 de metri pătrați.

Cultura de șofran are nevoie de foarte multă atenție, însă pe cât este de sofisticată pe atât este de profitabilă. Asta pentru că, în primul rând, prima recoltă se obține foarte rapid. Mai exact, soții Budea spun că în august au plantat primii bulbi, iar în octombrie deja au recoltat prima producție. Este adevărat, cantitatea nu a fost foarte mare. După suprafața de 400 de metri pătrați s-a recoltat 45 de grame de șofran. Cu toate acestea, Petronela ne-a explicat că este o producție bună și că pe măsură ce trec anii, bulbii dau mai multe flori și astfel crește și cantitatea de șofran recoltată. De exemplu, în 2023, adică în al doilea an de producție, producția s-a dublat, pe aceeași suprafață tocmai pentru că bulbii au avut mai multe flori.
Munca însă este foarte mare pentru că totul se face manual. De la plantare, la îngrijire și la recoltare.
”Toate procesele se fac manual, din acest motiv este și foarte scump. Pentru un gram de șofran sunt necesare cam 200 de flori, deci trebuie să culegem multe flori. De la fiecare floare culegem trei stigmate, trei firișoare de șofran”, a spus Petronela.
Vânzarea se face pe Facebook și Tik-Tok
Cea mai grea parte este piața de desfacere. Cu toate acestea, soții Budea au găsit o metodă avantajoasă astfel încât după cei doi de producție au vândut deja jumătate din producție și așa pot spune că și-au scos investiția inițială care s-a ridicat la 6000 de lei. Tinerii se folosesc de rețele de socializare pentru a-și promova și vinde șofranul.
”Problema este piața de desfacere. Noi încercăm să educăm clientul: cum se folosește șofranul, ce beneficii are acest condiment. Noi ne îndreptăm către consumatorii individuali care știu ce este șofranul, îl folosesc în bucătărie sau în scopuri terapeutice. Și am mai vândut și la restaurante care îl folosesc în deserturi. Noi vindem pe Facebook și Tik-Tok, cam de acolo ne știe lumea”, a mai spus Petronela.
Un gram de șofran se vinde cu 70 de lei și poate ajunge chiar și câteva luni, pentru o familie de trei-patru membri.
”Se folosesc trei-patru firișoare pe porția de mâncare, deci poate ajunge și câteva luni. Depinde și în ce scop este folosit”, a mai spus Petronela.
Piața externă, următoare țintă
Cum afacerea merge bine, cei doi tineri au planuri mari. Vor să-și crească suprafața până la o mie de metri pătrați și să caute piață de desfacere în străinătate. În acest sens, și-au trimis deja șofranul pe care l-au produs la analiză în Italia, iar analizele au arătat că produsul lor este de calitate superioară, o condiție esențială pentru reușita afacerii mai ales pe piața internațională unde un gram de șofran ajunge la 30-35 de euro.

Deși încă nu i s-a stabilit originea cu exactitate, cel mai
probabil șofranul provine din Orientul Mijlociu. Ce știm sigur este că a fost
introdus în Europa de mauri prin Spania, care se numără și în prezent printre
țările producătoare, alături de Grecia, Franța, Italia, Maroc, Cașmir, Iran și
China.
În trecut era considerat un simbol al luminii și era utilizat pe post de
tinctură. De asemenea, hainele liderilor erau vopsite cu extractul stigmatelor
de Crocus pentru că le dădeau o culoare galben-auriu, ca a soarelui.
Șofranul are numeroase beneficii pentru sănătate. Este bogat în antioxidanți, poate avea un efect antidepresiv, protejează celulele creierului împotriva leziunilor progresive, ameliorează inflamația, reduce apetitul și ajută la pierderea în greutate.
Adaugă comentarii