Corpul de Control al ministrului Agriculturii a ajuns în această dimineață la Glodeanu Sărat pentru verificări. Alături de inspectorii veniți de la București se află și inspectorii fitosanitari și cei ai Direcției Agricole. Sunt prelevate probe din legumele pregătite de agricultori pentru vânzare.
Măsurile, anunțate încă de aseară, la Focus TV, de ministrul Petre Daea, vin la o săptămână după apariția unor suspiciuni care riscă să le compromită încrederea consumatorilor în produsele autohtone provenite din acest bazin legumicol. Săptămâna trecută polițiștii au prins o persoană care vindea pesticide neautorizate pentru piața românească și doi legumicultori din Glodeanu Sărat care le cumpărau.
Acțiunea din această dimineață are loc după ce, în timpul intervenției în direct de la Focus TV, ministrului i-a fost adus la cunoștință faptul că de la izbucnirea scandalului care îi afectează pe legumicultori, produsele lor nu au fost testate. O singură probă fusese prelevată până ieri dintr-un solar de la Glodeanu Sărat, situație care l-a determinat pe ministrul Agriculturii să dispună verificări.
La această oră, sunt în curs acțiunile de prelevare de mostre biologice din solariile legumicultorilor:
Direcția Fitosanitară a prelevat zilele trecute, probe de la mai mulți legumicultori, dar numai una singură de la Glodeanu Sărat. Verificările Corpului de Control se concentrează pe bazinul din Glodeanu Sărat, dar rezultatele nu vor fi știute decât după ce analizele vor fi gata.
Pe de altă parte, reprezentanții Direcției Agricole spun că probele prelevate până acum nu au creat suspiciuni, nefiind înregistrate depășiri de reziduuri de substanțe interzise. Direcția Agricolă așteaptă lămuriri suplimentare și de la anchetatori.
”Direcția pentru Agricultură Județeană Buzău a făcut demersuri pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în vederea comunicării de date și informații privind persoanele bănuite că au introdus pe piață substanțe și produse de protecție a plantelor din categoria celor interzise sau neomologate în România, în special în scopul coacerii premature a legumelor cultivate în spații protejate tip solar.
În vederea monitorizării calității tomatelor precizăm că au fost prelevate 9 probe de roșii, neconstatându-se până în prezent depășiri ale reziduurilor de pesticide peste limita maximă admisă”, arată Direcția Agricolă Buzău într-un comunicat.
Adaugă comentarii