Actualitate

(video) Cum ar putea fi ocolită România de o criză energetică. Senatorul Vlad Pufu: ”E nevoie de urgentarea exploatării zăcământului de la Caragele”

foto: economica.net

Explozia prețurilor la energie și tot mai des menționata criză energetică reprezintă o reală problemă în momentul actual, nu doar pentru statele europene, ci la nivel mondial. Iar în ultima vreme, în toată lumea se vorbește tot mai des despre iminența unei crize economice, în acest context.

Țara noastră ar putea fi ocolită de criză. Pe de o parte, luna trecută a început extragerea gazelor naturale din Marea Neagră și introducerea lor în sistemul energetic, după cum Șansa News a scris AICI.

Pe de altă parte, România mai are un zăcământ cel puțin la fel de mare, la Caragele, în județul Buzău. În ultimele luni, senatorul PNL Buzău, Vlad Mircea Pufu, a făcut mai multe demersuri, inclusiv o interpelare adresată ministrului Energiei, susținând necesitatea ca zăcămintele de la Caragele să fie exploatate cât mai curând.

În acest context, senatorul buzoian a avut o intervenție la Antena 3, în care a vorbit despre demersurile făcute, inclusiv despre interpelarea adresată ministrului Energiei, făcută înainte să înceapă războiul din Ucraina (care a declanșat criza energetică), și a susținut necesitatea exploatării zăcământului de la Caragele.

Potrivit liberalului buzoian, exploatarea exclusivă a acestuia ar putea asigura independența energetică a României pentru 3 ani.

Potrivit răspunsului transmis de Ministerul Energiei senatorului buzoian la interpelarea sa, întârzierea exploatării gazului aflat la mare adâncime de la Caragele vine pe fondul dificultății procedurilor tehnice, care afectează atât lucrările de foraj de explorare, cât și pe cele de exploatare.

”S-a demarat procesul de achiziție de noi date seismice, care vor permite conturarea, către zona de nord a structurii, a posibilei extinderi a descoperirii din zona adâncă de la Caragele, urmând ca în perioada 2022-2024 să fie forate cel puțin încă 6 sonde de explorare. În anul 2021 s-a aprobat strategia de explorare a acestei structuri, această strategie urmând a fi adaptată în mod continuu la noile informații oferite de sondele realizate, atât din perspectiva dificultăților specifice forajelor de adâncime într-un context geologic foarte dificil, cu numeroase provocări tehnice, cât și din punct de vedere al planului de dezvoltare și exploatare a sondelor care au dovedit potențial productiv”, se arată în răspunsul înaintat de Ministerul Energiei.