Este a cincea zi de grevă generală în învățământ în toată țara. Iar la Buzău, pentru a doua zi consecutiv, dascălii și personalul auxiliar din școli au ieșit din nou în stradă. Aceștia pichetează sediul Instituției Prefectului Buzău.
Participarea este redusă comparativ cu ziua de ieri, care a adus un număr mare de protestatari în stradă, după cum Șansa News a scris aici. Alături de angajații din învățământ se află însă astăzi și elevi.
Aceștia s-au declarat solidari cu cauza profesorilor lor. Diana Mănică, elevă în clasa a XII-a la Colegiul B.P. Hașdeu, a venit alături de alte trei colege la miting. Ea le-a mărturisit tuturor că și-ar dori ca, la absolvirea facultății, să revină la școală, în calitate de profesor. A subliniat însă că salariile pe care le primesc profesorii debutanți nu îi încurajează pe tineri să aleagă o carieră în educație.
Un mesaj care a îndemnat la respect și unitate a avut și Iulia Lazăr, profesor de limba și literatura română la Colegiul Hașdeu. Cu o experiență îndelungată la catedră și rezultate notabile obținute alături de generații de elevi, a punctat despre rolul important pe care îl are educația pentru întreaga societate.
O delegație a protestatarilor a fost invitată să participe la ședința comisiei de dialog social, prezidată de subprefectul Constantin Cristea și secretarul general al Instituției Prefectului, Raluca Alexandru, deși subiectul grevei nu era pe ordinea de zi.
Va inteleg lume buna frustrările dar cu copii mici ce facem?părinții care nu au cu cine lasa copii ,cât credeti ca isi mai pot lua liber de la serviciu?riscam sa ne pierdem slujbele din cauza voastră.nu va mai bateti joc!
Discutii cu cei din Prefectura esantionul 2, personaje care sigur nu au excelat la scoli inalte!