Actualitate SĂNĂTATE

(VIDEO) DONAȚII DE PESTE 40.000 DE EURO PENTRU SPITALUL JUDEȚEAN. Ce aparate medicale au fost donate, pe ce secții ajung

O mână de ajutor pentru medicii și asistentele din cel mai mare spital din Buzău, cei care luptă zi de zi să salveze viețile oamenilor. Spitalul Județean Buzău a primit aparatură extrem de necesară ce va fi amplasată în mai multe secții ale unității medicale.

Pe de o parte, Fundația Comunitară Buzău a donat Spitalului Județean de Urgență Buzău 2 aparate de ventilație în valoare de 36.000 de euro. Aparatele respective vor ajunge în sectia A.T.I.

Pe de altă parte,  Camera de Comerț și Industrie Buzău a donat 4 aparate EKG, în valoare de 33.000 de lei. Aceste aparate vor fi folosite de medicii care profesează în sectiile A.T.I , Cardiologie, U.P.U, Explorări Funcționale.

Iată mesajul conducerii Spitalului Județean Buzău după donația importantă:

”Astăzi, 10.06.2020, Fundația Comunitară Buzău a donat Spitalului Județean de Urgență Buzău 2 aparate de ventilație în valoare de 36.000 de euro,  pentru secția A.T.I. De asemenea, Camera de Comerț și Industrie Buzău a donat 4 aparate EKG, în valoare de 33.000 de lei,  aparate EKG pentru secțiile A.T.I , Cardiologie, U.P.U, Explorări Funcționale. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău aduce mulțumiri Fundației Comunitare Buzău, Camerei de Comerț și Industrie Buzău pentru aceste donații care vin în sprijinul  pacienților precum și în lupta cu acest temut virus,  Covid-19. Menționăm că avem o colaborare veche și fructuoasă  cu Fundația Comunitară Buzău, care mereu a fost  alaturi de noi, ne-au sprijinit prin voluntariat, donații în echipamente si bani. Vă mulțumim!”.

Pentru reprezentanții Fundației Comunitare Buzău, donația de marți este cea mai mare din cadrul campaniei pe care o desfășoară sub numele ”Împreună protejăm Buzăul”

”Astăzi 10 iunie 2020, Fundatia Comunitara Buzău a predat cea mai mare donație din cadrul campaniei “Împreună Protejăm Buzăul” către Spitalul Județean de Urgență Buzău: 2 ventilatoare mecanice de terapie intensivă în valoare de 36 000 Euro. Donația a fost posibilă datorită finanțării de la BRD Groupe Societe Generale, prin #FondulDeUrgenta gestionat de Asociația Pentru Relații Comunitare. Investiția a fost făcută cu scopul de a aduce un sprijin real, cu impact cât mai mare, pe termen cât mai lung, pentru pacienții buzoieni ce au nevoie de aceste aparaturi medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău, atât în contextul pandemiei cu noul coronavirus cât și pe viitor.

În cadrul campaniei “Împreună protejăm Buzăul”, am mobilizat fonduri de peste 60 000 Euro ce s-au transformat în echipamente de protecție, aparatură medicală, alimente și produse de igienă pentru spitale, cabinete medicale, centre de permanență, instituții de asistență socială și grupuri vulnerabile de oameni din mediul rural. Fundația Comunitară Buzău si partenerii săi vor construi și investi în următorii ani în Fondul de Sănătate care are 3 direcții: prevenție, colaborare și intervenție. ”, a transmis Narcisa Dumitru, purtător de cuvânt Fundația Comunitară Buzău.



Publicitate