Actualitate

(Video) Drumul spre Vulcanii Noroioși, în continuare peticit! Reabilitarea nu începe nici anul acesta

Drumul către cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Buzău, Vulcanii Noroioși, nu va intra în reabilitare nici în acest an. Anunțul neașteptat a venit chiar de la președintele Consiliului Județean Buzău, cel care în aprilie 2023 spune că „lucrările , în plin, pe execuție vor începe în primăvara anului viitor”. Declarația audio aici. Asta după ce, la aceea dată, proiectul care primise finanțare prin programul Anghel Saligny încă din vara anului 2022 trecuse deja prin patru modificări și aștepta lansarea licitației pentru desemnarea constructorului.

Practic, în prezent, proiectul privind reabilitarea drumului către Vulcanii Noroioși se află în etapa de licitație, iar interesul din partea firmelor a fost unul foarte mare. Tot președintele Petre Emanoil Neagu a anunțat că nu mai puțin de 9 societăți au depus oferte pentru modernizarea celor două tronsoane de drumuri pe care se circulă pentru a ajunge la Vulcanii Noroioși, respectiv DJ 102F, km 0+000-8+800, și DJ 220A, km 0+000-5+800.

Cu alte cuvinte, va mai trece o bună perioadă până când se va încheia licitația și dacă nu sunt contestații urmează o perioadă de proiectare și abia apoi va putea începe execuția. În concluzie, anul acesta nu vor începe lucrările pe această șosea. Cert este că, așa cum se procedează în fiecare an, Consiliul Județean va continua să facă aici lucrările de întreținere.

Pe de altă parte, și perioada de execuție se anunță a fi una lungă , potrivit proiectului trei ani, tocmai pentru că este un drum care are nevoie și de lucrări de consolidare , nu doar de refacere a covorului asfaltic.

„Drumurile se vor reabilita, oamenii ar vrea să se facă repede, şi eu îmi doresc acest lucru, este firesc să fie aşa. Să ştiţi că acolo nu se pune doar un strat de asfalt, sunt lucruri complexe, este o zonă teribil de grea din punct de vedere al amenajărilor pentru că este o structură geologică unde se pot întâmpla lucruri de la zi la zi, mă refer la alunecări de teren”, declara preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu în martie 2023.

În concluzie, șoseaua care duce spre cel mai important obiectiv turistic din Geoparcul Ținut Buzăului va rămâne, cel puțin în următorii ani, o corvoadă pentru toți cei care vor să se bucure de frumusețile Buzăului. De altfel, tocmai acest drum a atras numeroase critici din partea turiștilor care au ajuns la Buzău. Iată mărturia unei turiste care în 2022 vizita Vulcanii Noroioși. Detalii aici.

În  total, reabilitarea, inclusiv TVA, se ridică la  313.137.325,76 lei. Banii vor fi accesați prin Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar cofinanțarea, circa 30 milioane de euro, va fi asigurată de Consiliul Județean.

Autorul știrilor

Marilena Dinu

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • SI UITE ASA SE FACE TURISM IN BUZAU ATI MAI FOST SI LA SALONUL DE TURISM DEGEABA DOMNUL NEAGU SUNTETI DE UMPLUTURA IN FUNCTIE ASA CA LASA NEEEEEE . PUBLICATI COMENTARIUL NU CENZURATI SAU SUNTETI CU PSD UL DOAMNA REDACTOR MULTUMESC.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian