Scumpirile din ultima perioadă dar și cele anunțate pentru această iarnă determină autoritățile locale să ia măsuri drastice în municipiul Buzău pentru a reduce consumul de energie. Primarul Constantin Toma a anunțat, în plenul ședinței Consiliului Local de marți, că vor fi schimbări majore în tot orașul dar și în instituțiile publice pentru ca facturile la utilități să fie cât mai mici.
”Se lucrează acum la un proiect pentru tot ceea ce înseamnă clădiri publice, pentru că tot ce înseamnă pierdere de energie până la urmă, termică sau electrică, astfel încât să fim mai economi”, a anunțat primarul Constantin Toma.
Pe de altă parte, iluminatul în parcuri a fost oprit după miezul nopții, în timp ce în restul orașului se vor înlocui toate becurile cu lămpi cu led.
”Legat de iluminatul public, luăm măsuri. Am oprit apa de la fântâni, iar în parcuri, după 12 noaptea, oprim lumina. De săptămâna viitoare, înlocuim becurile de iluminat stradal, punem leduri pe Unirii. Mai avem încă două licitații pentru că am obținut fonduri de 5 milioane de lei, prin Fondul de Mediu. Pe 22 septembrie se vor deschide ofertele pentru ultimele două proiecte care presupun înlocuirea tuturor becurilor din oraș, cu lămpi cu led. Cum este pe Podul de la Drăgaică așa va fi în tot orașul. Sistem inteligent de iluminat, cu senzori”, a explicat Constantin Toma.
Măsuri au fost luate și în unitățile de învățământ unde centrale termice vor fi oprite în weekend și după programul elevilor.
Mai multe despre măsurile dispuse managerilor unităților de învățământ puteți citi aici.
Adaugă comentarii