Actualitate

(VIDEO) Meci pe teren, meci și la intrarea pe stadion! Jandarmi acuzați că au agresat un suporter, Poliția sesizată

UPDATE: Conducerea SCM Gloria Buzău vine cu precizări și subliniază că nu a fost implicată în organziarea partidei de fotbal de sâmbătă, când s-au înregistrat incidente între suporteri și forțele de ordine. Organizatorul partidei a fost AS FC Buzău, cel care deține din iulie, anul trecut, echipa de fotbal.

Știrea inițială: După meciul de sâmbătă, FC Buzău- Concordia Chiajna, încheiat cu scorul de 0-1, primul după ridicarea restricțiilor, toate discuțiile nu se bazează pe ratarea calificării în play-off, ci pe scandalul care a avut loc la intrarea pe Stadionul Gloria. Două măsuri organizatorice au nemulțumit suporterii, generând, pe rețelele sociale, un val de acuzații la adresa forțelor de ordine. Tensiuni s-au creat între suporteri și forțele de ordine la pauza dintre cele două reprize când mai mulți spectatori au părăsit tribuna și le-a fost refuzată revenirea. Unul dintre suporteri a acuzat că a fost agresat de jandarmi, după care a ajuns la spital și, ulterior la Poliție.

Prima măsură criticată de spectatorii care au mers să-și susțină echipa, la stadion, a fost cea privind tipărirea unui număr limitat de bilete de acces fără valoare, în condițiile în care intrarea a fost gratuită.

“La nivelul ASFC Buzău s-a luat măsura tipăririi unor bilete de acces fără valoare, fiind stabilit ca acestea să fie distribuite la momentul intrării spectatorilor în arena sportivă. Totodată, este de menționat faptul că, în baza estimărilor proprii, clubul organizator a tipărit și distribuit 2000 de bilete, fiind stabilită ca regulă de acces faptul că toate persoanele care doresc să participe la manifestarea sportivă, indiferent că au abonament sau alte forme de legitimație/ gratuități, să își procure un bilet pentru meciul din data de 12.03.2022”, se arată într-un comunicat de presă remis de IJJ Buzău.

Pe de altă parte, organizatorii partidei din Crâng au decis ca spectatorii care părăsesc stadionul înainte de fluierul de final al meciului, să nu mai poată reveni în tribune, o decizie care nu s-a mai luat până acum.

“O altă măsură organizatorică stabilită la nivelul clubului sportiv a constat în limitarea biletelor la un singur acces, sens în care pe biletele distribuite au fost consemnate următoarele „Acest bilet este valabil pentru o singură persoană și pentru un singur acces la unul din spectacolele/ evenimentele disponibile. Biletul își pierde valabilitatea după ce cumpărătorul/ spectatorul părăsește locația evenimentului sau după ora anunțată începerii spectacolului”.

Verso bilet FC Buzău- Concordia Chiajna

În ciuda acestei reguli, după prima repriză a meciului, mai mulți suporteri au ieșit de pe stadion, deși li s-a precizat că nu se pot întoarce. În momentul în care au revenit și au văzut că nu își pot ocupa locurile din tribune, suporterii s-au luat la ceartă cu jandarmii care asigurau ordinea pe stadion, acuzându-i că au acționat abuziv.

Spiritele s-au încins. În scurt timp, un tânăr de 25 de ani, din Costești, a sunat la 112, acuzând faptul că ar fi fost bătut de jandarmi. Suporterul a fost transportat cu ambulanța la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean. Aici, a fost evaluat de medici, fiind lăsat să plece acasă, cu recomandări.

De partea cealaltă, jandarmii explică, într-un comunicat de presă, evoluția care a culminat cu un apel la 112.

“La finalul primei reprize, un grup de cinci suporteri din rândul galeriei buzoiene a părăsit arena sportivă, personalul societății specializate de pază, precum și efectivele jandarmeriei, atrăgându-le atenția că nu vor mai putea reveni pe stadion în contextul regulilor stabilite de organizator. Totuși, grupul a revenit la începutul celei de a doua repriză intenționând să pătrundă pe stadion, iar după refuzul accesului, unul dintre suporteri, care se afla și în vădită stare de ebrietate, a devenit reclacitrant și a încercat să forțeze accesul, împrejurare în care jandarmii din dispozitiv au preluat persoana respectivă și au condus-o în afara porții de acces pentru a preveni escaladarea stării conflictuale, respectiv pentru luarea măsurilor legale. Ceilalți membri ai grupului au apelat telefonic alți suporteri aflați în galeria dispusă în peluza Crâng, solicitându-le prezența în zona porții de acces, cu intenția probabilă ca, sub presiunea unei prezențe mari de suporteri, să nu se dispună măsuri împotriva persoanei recalcitrante.”

Suporterul , care avea o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost amendat de Jandarmerie și, în plus, va avea interzis pe stadion timp de 1 an. Nu a fost singurul incident de acest gen. Și fostul fotbalist Gheorghe Dobre a rămas în fața stadionului, după ce a ajuns la punctul de acces după startul partidei.

„Am zis să merg și eu la stadion, să văd repriza a doua. Am vrut să intru și în față mi-a apărut un jandarm care mi-a spus că nu am voie să intru. Am crezut că este o gluma. Din discuții, mi-am dat seama că nu este glumă, mi-au spus că așa au primit ordin și așa au stabilit organizatorii. Eu le-am spus că nu sunt oricine, aveam o legitimație la mine pe care scrie “Gloria fotbalului buzoian”, dar jandarmul mi-a spus că nu îl interesează”, declară pentru șansanews.ro, Gheorghe Dobre, fostul mijlocaș al Gloriei Buzău.


După incidentele de sâmbătă, Jandarmeria Buzău a declanșat o anchetă internă.

“La nivelul IJJ Buzău s-a constituit o comisie de verificare cu privire la modul de acțiune al elementelor de dispozitiv.”

Pe de altă parte, cazul a ajuns și la Poliție, după ce tânărul de 25 de ani a depus o plângere acuzând că a fost agresat de un jandarm. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă, fără a fi vizată vreo persoană, dosarul urmând să fie înaintat, spre soluționare, Parchetului Militar.

De menționat că până la ora publicării acestei știri, conducerea SCM Gloria Buzău nu a venit cu un punct de vedere după incidentele de sâmbătă.