Actualitate

(VIDEO&FOTO) Natura o ia razna! Pomi înfloriți în februarie

Fenomen extrem de rar înregistrat în județul Buzău, unde mai mulți pomi fructiferi sunt deja în floare. Corcodușii, zarzării și chiar caișii au înflorit în mai multe zone ale județului, pe fondul temperaturilor extrem de crescute din ultimele zile.
Un cititor sansanews.ro ne-a trimis imaginile cu zarzărul din curtea sa, încărcat de flori. Deși este neobișnuit ca pomul să fie înflorit în luna februarie, acest fapt nu mai miră pe nimeni tocmai pentru că iernile din ultimii ani au fost sărace în zăpadă, iar temperaturile au fost anormal de crescute.
Cornel Baniță, cercetăror la Stațiunea de Cercetare Viti-Vinicolă Pietroasa, în cadrul căreia se află și Statiunea Pomicola Istrita, spune că schimbările climatice sunt cele care au făcut ca pomii să vegeteze atat de devreme.

Cornel Baniță

Dacă temperaturile se vor menține pozitive în perioada următoare, cel mai probabil pomii nu vor fi afectați. Cum însă vremea poate fi schimbătoare, un îngheț ar putea afecta serios producția de fructe.

Cornel Baniță

Potrivit specialiștilor, cel mai bine ar fi ca atunci când vrem să plantăm pomi fruntiferi să ne orientăm către specii cu înflorire târzie, cum ar fi gutuiul.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian