Actualitate Agricultura acum

Vinul ghiurghiuliu s-a schimbat radical din cauza secetei. Îngrijorările specialiștilor

Temperaturile extrem de crescute din această vară și seceta pronunțată au făcut ca, anul acesta, culesul viilor să înceapă și să se și încheie mult mai devreme. Lipsa apei din sol și-a spus cuvântul, pentru că strugurii sunt mai puțin aromați și nu au concentrația obișnuită de zahăr. Specialiștii se arată îngrijorați de schimbările climatice și spun că, la finalul culesul, au constatat că modul în care s-au dezvoltat strugurii va face ca și vinul să fie diferit: cele roșii vor fi mai tari, iar cele albe mai puțin aromate.

„A fost un an extrem de dificil, cu secetă extremă, secetă pedologică  care s-a acumulat în ultimii ani, cu călduri cum nu am mai întâlnit până acum și, ca urmare, vița-de-vie a suferit extrem de mult. Soiurile albe nu vor fi la fel de aromate așa cum suntem obișnuiți, pentru că, în mod cert, căldura din iulie și început de august și chiar din perioada recoltatului a influențat semnificativ aromele soiurilor albe. Cele roșii, în schimb, au fost foarte concentrate” , a declarat, pentru Euronews, specialistul oenolog din Buzău Aurelia Vișinescu.

Oenolog și proprietar al unei crame în Săhăteni, Vișinescu și-a exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul vinificației, în contextul schimbărilor climatice.

„Suntem îngrijorați de schimbările de la un an la altul, fiecare an este diferit. Când spunem că am învățat ceva și că vom fi pregătiți să implementăm anul viitor, ne trezim cu totul și cu totul altceva. Mi se pare că vița de vie este foarte sensibilă la aceste schimbări climatice, ceea ce, în mod cert, va afecta harta viticolă a lumii în viitorul nu foarte îndepărtat”  , a mai spus Aurelia Vișinescu pentru sursa citată.

În urmă cu mai puțin de o lună, când culesul era în toi, oenologul buzoian declarase într-o intervenție la Focus TV că pierderile din viticultură sunt însemnate în acest an.

“La noi producția este mult mai slabă față de cât am anticipat, deci probabil vom ieși pe o pierdere de minim 70% a recoltei. Foarte afectate sunt soiurile roșii, pe care le cultivăm în mare parte pe deal (Merlot, Fetească Neagră), dar nu numai. Am avut în partea de șes producții foarte mici la Pinoit Gris, la Chardonnay. În ceea ce privește calitatea, nu stăm bine nici aici, nu suntem mulțumiți. Este o acumulare de zaharuri foarte rapidă într-un timp foarte scurt. Strugurii s-au supra copt, nu este ceea ce ne dorim, ne doream o coacere mai treptată, avem un dezechilibru în ceea ce privește aciditatea, care este mult mai slabă decât într-un an obișnuit. Cu alte cuvinte, un an foarte dificil atât în vie, cât și în cramă”, spunea luna trecută specialistul.

Pe de altă parte, oenologul nu anticipa creșteri de prețuri. Detalii despre declarațiile de luna trecută, aici.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian