Aparținătorii pacienților internați în Spitalul Județean Buzău trebuie să respecte un nou program de vizite. Anunțul a fost făcut de conducerea unității medicale iar noile reguli se aplică începând cu ziua de sâmbătă, 7 octombrie. Veștile însă sunt bune astfel că, după câteva săptămâni în care aparținătorii aveau voie să-și viziteze rudele internate doar dimineața, începând de sâmbătă programul de vizite revine la normal.
Cu alte cuvinte, pacienții pot fi vizitați atât dimineața cât și după amiază. Iată programul complet:
Programul de vizită anterior se menține în secția Neonatologie și Compartiment A.T.I.-O.G. În plus, toți aparținătorii sunt obligați să poarte mască de protecție dar și halat de unică folosință și botoși. Durata vizitei este limitată la 30 de minute , cu excepția compartimentelor ATI. Pe de altă parte și numărul vizitatorilor aflați în același timp într-un salon va fi limitat.
- 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi, pacienții putând fi vizitați doar pe rând;
- 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de 4-6 paturi, putând fi vizitați maximum doi pacienți în același timp;
- 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de 6 paturi, putând fi vizitați maximum trei pacienți în același timp;
Reprezentanții unității medicale au anunțat că au revenit la noul program pentru că în ultima perioadă a scăzut numărul cazurilor cu infecția SARS-CoV-2, însă vizitele pot fi restricționate din nou în cazul în care situația epidemiologică o va impune.
Adaugă comentarii