Județul Buzău se află sub avertizare cod galben de polei până marți dimineață la ora 8:00. În acest context, la ora 18:00, autoritățile județene se întrunesc în ședință pentru a analiza situația din județ.
Un punct sensibil se înregistrează la Merei. Pe drumul județean dintre Sărata Monteoru și Leiculești, același unde duminică noapte două autoturisme au rămas blocate pe șosea, din cauza poleiului, recent a apărut o alunecare de teren. Poleiul care este așteptat să se depună și în această noapte ar putea crea probleme serioase în zonă. Motiv pentru care autoritățile fac analize și iau în calcul inclusiv închiderea circulației pe acest drum, pentru ca niciun șofer să nu fie pus în pericol. O decizie urmează să fie luată luni seară, în cadrul ședinței de la Prefectură, de la ora 18:00.
“La primării nu se impune o permanență. Nu vom convoca CJSU deocamdată, nu peste cod portocaliu. Sper că firmele de deszăpezire au înteles despre ce e vorba și ce vrem noi de la ele. Cu toții analizăm dacă este oportun ca pentru o perioadă să închidem drumul dintre Sărata Monteoru și Leiculești, unde sunt șanse să apară evenimente. Analizăm în seara aceasta ca pentru câteva zile să închidem drumul acesta. Pe drumul județean dintre Sărata Monteoru și Leiculești, acum două săptămâni când au fost ploi abundente, s-a produs o surpare de teren pe o jumătate de bandă. Dar, această surpare căreia i se adaugă potențial mare de polei, îl face extrem de periculos. Vedem dacă este oportun să îl închidem până după Revelion. Ruta ocolitoare este Merei Zorești Mierea Haleș”, a declarat la Focus Tv prefectul Daniel Țiclea.
Adaugă comentarii