Actualitate

ZECI DE POLIȚIȘTI, LA CENTRUL DE TRANSFUZII SANGUINE! Oamenii legii au donat plasmă pentru bolnavii COVID-19

Pragul Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău a fost trecut vineri de polițiști. A fost vorba despre o misiune specială: aproape 50 de oameni ai legii au donat sânge pentru a veni în sprijinul celor aflați pe patul de spital.

Printre cei 47 de donatori s-au aflat și 13 polițiști care au fost infectați cu coronavirus dar care au reușit să învingă boala iar acum au decis să doneze plasmă hiperimună pentru a-i ajuta pe pacienții din secția ATI, persoane care sunt în stare gravă din cauza infecției COVID-19. Oamenii legii îi îndeamnă pe toți buzoienii să doneze sânge ori de câte ori au ocazia.

“Sângele este medicamentul cel mai ieftin, dar care este neprețuit în lupta cu secundele. Colegii noștri au conștentizat că o picătură de sânge “polițist” poate schimba prezentul și poate oferi viitor cuiva. A,B, AB,0? Indiferent de grupa de sânge, polițiștii vor dona și, de mâine, își vor relua activitatea profesională în mod normal, pentru că azi sunt bine și au putut face un bine”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Buzău.

Buzăul are 2192 de persoane vindecate de coronavirus. Peste 50 dintre acestea au donat plasmă hiperimună necesară tratării paciențiilor COVID-19 aflați în stare gravă.



Publicitate