Ziua Europei, sărbătorită în avans la Buzău. Va fi o duminică plină, cu numeroase activități dedicate buzoienilor de toate vârstele.
Cel mai amplu eveniment va avea loc pe Bulevardul Bălcescu. Aici va fi organizată cea de-a doua ediție a ”Zilei Europei – Sport – Mișcare – Fairplay -Bucurie”. Practic, începând de la Casa Albă și până la poarta Parcului Crâng, reprezentanții cluburilor de sport din Buzău vor fi prezenți în stradă pentru demonstrații și pentru a le vorbi buzoienilor despre importanța practicării unui sport. Copiii vor putea admira sportivii cu experiență, dar vor putea intra și ei în joc.
Vor fi competiții de streetball, handbal, fotbal, tenis de masă, dans sportiv/gimnastică, volei, box, lupte libere, rachetomodelism, șah, desene pe asfalt, iar o noutate, anul acesta, va fi cursul de inițiere mers pe role.
“Evenimentul nostru, de Ziua Europei, se concentrează pe implicarea copiilor în activități care să îi încurajeze să facă mișcare și să se bucure de sport. În același timp, dorim să promovăm valori precum fairplay-ul, respectul și toleranța. Antrenori cu experiență și profesori cu har și rezultate deosebite cu elevii vor fi prezenți pentru a coordona activitățile și pentru a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilitățile și talentul. Dorim să oferim, astfel, o experiență distractivă și educațională tuturor copiilor care vor fi, duminică, alături de noi” declară prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea.
În plus, pe lângă distracție și o ocazie perfectă de a-și face noi prieteni, copiii vor primi și diverse premii, spune directorul Direcției Județene de Sport Buzău, Medina Elena Papuc-Tudor.
Evenimentul ”Ziua Europei Sport – Mișcare – Fairplay – Bucurie” se va desfășura duminică, de la ora 10.00 la 15.00, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

Adaugă comentarii