Actualitate SĂNĂTATE

2500 de pacienți, într-o săptămână. Ce secție din Spitalul Județean înregistrează un val de internări

Val de îmbolnăviri la Buzău. Mii de pacienți au fost diagnosticați cu viroze și pneumonii săptămâna trecută, numărul lor fiind dublu față de aceeași perioadă a anului trecut. Epidemiologii spun că sezonul acesta este mai agresiv atât prin numărul mult mai mare de îmbolnăviri dar și prin faptul că primele cazuri de gripe au fost confirmate mult mai devreme decât în sezonul anterior.

2516 persoane au ajuns în ultima săptămână în cabinetele medicilor de familie dar și la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean cu diferite probleme respiratorii. Din fericire, cei mai mulți dintre pacienți au fost consultați și au primit tratament pe care îl pot urma de la domiciliu. Cei care au rămas internați sunt însă copiii. În continuare secția Pediatrie este ocupată în proporție de peste 50%.

Medicii spun că sugarii sunt cei mai afectați.Aceștia au febră foarte mare, care cedează greu și tuse.

Alina Iordache, medic pediatru

În ceea ce privește adulții, medicii spun că în cazul lor nu au fost înregistrate forme grave de boală, cu complicații care să necesite internarea.

Carmen Scântei, medic epidemiolog șef DSP

Pe de altă parte, crește și numărul cazurilor de gripă. În prezent, județul a ajuns la 17 pacienți. Însă, la fel ca în cazul virozelor, sunt fome ușoare de boală.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian