Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Agriculturii Florin Barbu vor ajunge vineri, după amiază, la cea mai mare fermă de reproducție suine din județul Buzău. Este vorba despre o unitate care se construiește la Găgeni, comuna Săhăteni, cu fonduri accesate prin Ministerul Agriculturii. Aceasta va fi a doua vizită oficială făcută de ministrul Barbu, prima inspecție fiind făcută în septembrie anul trecut, la puțin timp după deschiderea șantierului. Detalii AICI.
Ferma de suine de la Săhăteni are o suprafață de 25.000 de metri pătrați și va avea o capacitate de 3000 de locuri de cazare. Investiția face parte din cele 10 proiecte finanțate de Ministerul Agriculturii prin Programului de Susținerea Reproducției la Pasăre și Porc, derulat prin Direcția Agricolă, prin care în Buzău s-au construit 6 ferme de porci și 4 de păsări, toate urmând să fie unități de reproductive.
Ferma de Săhăteni are o valoare totală a investiției de 16.410.000 euro, dintre care valoarea ajutorului de stat a fost de 13.128.000 euro.
”Beneficiarului i s-au virat în contul de trezorerie 3 tranșe în valoare de 48.268.045,80 lei și din care s-a rambursat valoarea totală de: 36.506.896,29 lei (pentru cheltuieli cu construcția valoarea de 33.324.545,39 lei și pentru cheltuieli cu achiziționarea de echipamente în valoarea de 1.427.997,14 lei și cheltuieli cu serviciile în valoare de 1.754.353,76 lei”, informează reprezentanții Ministerului Agriculturii.
Beneficiarul fermei nu este buzoian ci un crescător de porci din Deva care mai are o fermă de îngrășare porci la Tușnad. De altfel, a decis să intre în acest program tocmai pentru a-și putea crea 70% din necesarul fermei de îngrășare. Toți porcii însă sunt vânduți apoi pe piața românească.
Până în prezent, au fost construite cele 9 hale și s-a utilat ferma cu echipamentele necesare precum boxele de fătare, țarcuri în gestație comună, vestiare, filtre.
Potrivit Ministerului Agriculturii, investiția se va finaliza în septembrie 2024.
Adaugă comentarii