Sunt vești bune despre amenajarea primului centru regional de colectare legume și fructe ce urmează să fie construit la Mihăilești. Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a anunțat, în timpul vizitei făcute la finalul săptămânii trecute la Buzău, faptul că proiectul a ajuns la etapa licitației ceea ce înseamnă că sunt mari șanse ca investiția să se realizeze cât mai curând.
”În două săptămâni începe licitația pentru proiectare cu execuție pentru primele 6 centre de colectare cu cererile cele mai multe în programul Tomata , din care face parte și Buzăul”, a anunțat ministrul Agriculturii la Buzău.
Practic, vorbim de un centru de colectare cu o capacitate de 3000 de metri pătrați, iar 2000 vor avea temperatură controlată, condiții ce vor permite păstrarea legumelor și a fructelor în stare proaspătă timp de o lună de zile.
”Demersul este necesar pentru a veni atât în sprijinul producătorilor locali care vor beneficia de facilități moderne pentru a-si păstra și valorifica produsele agricole în cele mai bune condiții, cât și consumatorilor care vor avea astfel acces la produse proaspete și de calitate”, punctau reprezentanții Direcției Agricole Buzău la momentul anunțului investiției.
Finanțarea proiectului este asigurată prin bugetul Casei Române de Comerț Agroalimentar – Unirea SA.
Proiectul va avea patru benzi de sortare, inclusiv dotări pentru ambalare și etichetare și un centru de testare al produselor, va funcționa în regim de independență energetică, iar livrările se vor face în baza parteneriatelor cu marile rețele comerciale.
Centrul de colectare va fi gestionat de Casa Unirea și reprezentanții producătorilor agricoli din zonă, invitați să sprijine realizarea proiectului.
Cosmin Florea, directorul DADR, a explicat, pentru sansanews.ro, faptul că centrul de colectare de la Mihăilești va fi singurul din țară care va avea un concentrator de fructe tocmai pentru a putea aduce cât mai multe beneficii producătorilor din Buzău.
”Vom putea transforma toate fructele pe care le avem, respectiv mere, prune chiar și struguri, în concentrat pe care îl vom putea vinde mai departe către fabricile care fac sucuri naturale și au nevoie de concentrat”, a spus Cosmin Florea.
Mai multe detalii AICI.
Un criteriu important care a făcut ca Buzăul să fie printre primele 6 județe care beneficiază de această investiție îl reprezintă numărul mare de cultivatori de tomate înscriși în programul Tomata. Practic, vorbim de 929 de producători agricoli.
Adaugă comentarii