Lică Zaharia, un tânăr cu deficiențe de auz din Buzău, a avut parte de o surpriză de proporții, la care nu s-ar fi gândit vreodată. De ziua lui de naștere, el a avut un musafir-surpriză: prefectul Daniel Țiclea. Acesta a vrut să afle de la persoanele care au probleme de auz și dificultăți de comunicare cu ce neajunsuri se confruntă și cum pot fi ajutați. Și pentru că aflase că la Întreprinderea Socială Expert Info Impact Mimico-Gestual, unde a mers, există și un sărbătorit, prefectul nu a mers cu mâna goală, ci i-a dus tânărului, care a împlinit 34 de ani, un cuptor cu microunde și un tort.
”Lumea surzilor este una aparte. Prefectul județului Buzău, Daniel-Marian ȚICLEA, a fost alături de un tânăr cu o astfel de deficiență, a cărui zi de naștere este mâine. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a aflat, astfel, care sunt problemele persoanelor cu dizabilități, care nu aud și nu pot comunica, asemenea majorității, modul în care acestea își câștigă existența, neajunsurile de care se lovesc în viața de zi cu zi. Dincolo de toate, întâlnirea a adus bucurie și speranță unui tânăr încercat de viață, care și-a putut sărbători ziua de naștere, în avans, într-un mod total neașteptat”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului Buzău.
Adaugă comentarii