Actualitate POLITICĂ

CE SPUNE LIDERUL PLUS, MIHAI RĂZVAN MORARU, DESPRE ȘANSELE DE A DEVENI PREFECT DE BUZĂU

Creditat cu cele mai mari șanse să preia funcția de prefect al județului Buzău, președintele PLUS, Mihai Răzvan Moraru, anunță că decizia va fi oficializată în câteva zile.

Într-o declarație pentru Focus Fm, liderul PLUS, Mihai Răzvan Moraru, a confirmat știrea publicată marți e șansanews.ro, conform căreia scaunul de prefect de Buzău ar reveni, în urma negocierilor de la Centru, filialei PLUS în timp ce posturile de subprefecți ar reveni liberalilor. Liderul PLUS Buzău susține că, deocamdată, nu s-a decis care membru al filialei va fi sprijinit pentru obținerea fotoliului de prefect, însă admite că în calitate de lider al organizației poate fi creditat cu cele mai mari șanse.  Decizia finală va fi luată în cadrul filialei, săptămâna aceasta:

”Postul de prefect va reveni către PLUS Buzău, iar cei doi subprefecți vor fi de la PNL Buzău. Poziția de prefect revine către plus Buzău. Este o poziție, într-adevăr politică. Nu am avut momentan o decizie internă PLUS prin care am desemnat persoana care va ocupa funcția de prefect. Înțeleg, speculația corectă e că e președintele de partid devine automat prefect, dar nu se poate propune un om, propune filiala.  Urmează să fie o întâlnire, mai multe propuneri și vom alege o singură propunere, săptămâna aceasta”.

Mihai Răzvan Moraru urmează să împlinească 40 de ani în luna septembrie. El este liderul filialei PLUS Buzău din anul 2019.

Moraru provine din mediul de afaceri, fiind fondatorul unei companii înființate în urmă cu mai bine de un deceniu în agrobusiness.

Autorul știrilor

Cristina Sterian

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Inteleg că domnul respectiv va fi noul prefect al Buzăului….Bun….Ce pregatire are in domeniul administratiei ? Faptul ca are o firma agricola nu arata nimic deosebit ….E pandemie ! In desfasurare e o campanie nationala de vaccinare….Angajatii din Prefectura sunt deja bulversati de toate zvonurile….Cred ca e un mare stres pe capul lor…Dar, totul e politic in tara asta ! E din ce in ce mai rău…..