Actualitate

Cum arată două mașini care s-au ciocnit în oraș! S-a întâmplat în zona Iazul Morilor. Cum sunt șoferii (FOTO)

Accident joi noapte, chiar în zona parcului Iazul Morilor, inaugurat ziua trecută de municipalitatea buzoiană. Două mașini s-au ciocnit violent după ce un tânăr de 18 ani, cu permis de doar o lună, a  vrut să intre în zona  parcului, însă neștiind zona,  nu s a asigurat corespunzător și l-a lovit pe cel care avea prioritate. În urma impactului, ambele mașini au fost grav avariate iar șoferul care circula regulamentar, un buzoian de 34 de ani, a fost rănit. Victima a fost transportată la spital cu salvarea.

”Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între două autoturisme conduse pe direcția Bulevardul Unirii către strada Mesteacănului de doi șoferi buzoieni, în vârstă de 18,respectiv 34 de ani.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului în vârstă de 34 de ani, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a transmis Poliția.

De menționat că tânărul care a provocat accidentul are carnet de conducere de doar o lună. Se pare că el nu știa exact pe unde se face accesul în contextul în care în zonă a apărut Iazul Morilor și astfel s-ar fi produs impactul.

În urma accidentului, traficul pe Frăsinet a fost blocat o vreme.

Etichete

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian