Se caută soluții pentru a rezolva problema atacurilor din ce în ce mai dese date de urși în satele din județul Buzău. Sunt comune întregi terorizate, pur și simplu, de sălbăticiunile care coboară din păduri, în căutare de hrană, și ajung, fără teamă, pe drumuri intens circulate sau în gospodăriile oamenilor, unde le ucid animalele.
Explicația atacurilor repetate este una singură, spune prefectul Daniel Țiclea: înmulțirea exagerată a efectivelor de urși. O rezolvare ar putea veni printr-un ordin de ministru al Mediului, aflat în dezbatere publică, prin care se urmărește creșterea cotelor de intervenție în cazul acestei specii. Se propune împușcarea a 426 de urși în întreaga țară.
În județul Buzău, ordinul prevede recoltarea prin împușcare a unui număr de 28 de animale, un număr de 9 ori mai mare față de cel de anul trecut, a anunțat, la Focus Tv, prefectul Daniel Țiclea.
În ultima perioadă, urșii au ajuns în tot mai multe localități, din zone joase ale județului Buzău, unde au ucis animalele oamenilor. Numai în noaptea de marți spre miercuri, într-o singură oră, urșii au fost văzuți în 4 localități ale Buzăului. Detalii, AICI.
Prezența urșilor în mijlocul satelor presupune mobilizarea de resurse importante, conform procedurilor. Autorități locale, jandarmi, vânători, dar și echipaje de la ambulanță sunt moblizate în zonele în care apar urșii. În contextul deficitului de personal de la Ambulanță, situația poate fi greu de gestionat.
În această primăvară, urșii au ajuns cel mai des la Merei, Tisău, Vernești, dar și la Pătârlagele sau Beceni.
Adaugă comentarii