Deznodământ tragic în cazul fetiței de 5 ani și 7 luni căutată mai bine de 24 de ore după ce a dispărut din curtea locuinței, joi seară. Trupul neînsuflețit al fetei a fost găsit în apele râului Buzău, în județul Brăila.
Cadavrul a fost observat de echipajul elicopterului care a survolat zona încă de ieri. Ulterior, după ce trupul a fost scos din apă, cele mai negre temeri s-au adeverit. Fetița din Găvănești, plecată de acasă joi seară, s-a înecat în apele râului Buzău. Chiar rudele copilei, sosite la fața locului, au scos la mal trupul firav.
Reamintim, copila de 5 ani și 7 luni a dispărut joi seară, chiar din curtea locuinței sale. Mama și bunicii au intrat în casă pentru câteva secunde, iar fetița a rămas în curte, unde se juca. Nu se știe cum, minora a ieșit din gospodărie și s-a făcut nevăzută. Imediat ce au constatat că fetița, diagnosticată cu autism, a dispărut, părinții au anunțat Poliția. Sute de polițiști, pompieri, jandarmi și voluntari au căutat-o zi și noapte. Abia sâmbătă dimineață trupul neînsuflețit al copilei a fost observat în apele râului Buzău, pe teritoriul județului Brăila, de echipajul de pe elicopterul care survola zona în căutarea fetei.
Adaugă comentarii