Actualitate POLITICĂ

După ce au votat împotriva unor finanțări pentru Chișinău, consilierii județeni liberali s-au prins în horă cu frații de peste Prut. Cine i-a taxat public pentru gest și ce răspund

La două luni de când președintele PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu, a vorbit public despre nemulțumirile pe care le are față de activitatea din Consiliul Județean a unor consilieri liberali, lăsând să se înțeleagă faptul că unii dintre ei ar avea ”înțelegeri pe la spate” cu alt partid, un nou episod controversat a fost înregistrat zilele trecute. În cadrul unei vizite oficiale la Chișinău, din delegația Consiliului Județean Buzău, alături de președintele Petre Emanoil Neagu, au făcut parte și unii consilieri județeni PNL. Aceiași consilieri care, în primăvară, au criticat și au votat împotriva unor proiecte referitoare la alocarea de fonduri din bugetul județean pentru diverse proiecte de la Chișinău.

Prezent în studioul Focus TV, președintele PNL Buzău, Gabriel Avrămescu, a declarat că aleșii județeni liberali care au ales să facă parte din delegația Consiliului Județean au acționat din proprie inițiativă, fără să se consulte sau să anunțe măcar conducerea partidului care i-a trimis în miniparlamentul județean.

“Îmi doresc ca autoritățile județene să lase vizitele la Chișinău, să se ducă mai întâi la Beceni, Vintilă Vodă, Lopătari, să vadă care e situația la fața locului. La Chișinău ne ducem să ne pozăm cu Ceban, inclusiv consilierii noștri au fost acolo, și, vă spun cu toată responsabilitatea, nu e normal. Au fost acolo fără să informeze. Din păcate, când s-a pus problema acestei deplasări, noi nu am fost informați nici președinte, nici prim-vicepreședinte, care avea ca atribuție coordonarea activității consilierilor județeni. O să avem o discuție în interiorul partidului să vedem care a fost motivația acestei vizite. Noi, în loc să ne uităm în teritoriu, să vedem ce avem în Buzău, să căutăm proiecte pentru buzoieni, ne ducem la Chișinău să ascultăm rachetele lui Putin cum trec peste Moldova să atace Ucraina, să omoare oameni acolo. Păi, asta vrem noi?”

Decizia consilierilor liberali de a face deplasarea la Chișinău, în ciuda faptului că PNL s-a poziționat clar împotriva colaborării cu administrația de peste Prut, în condițiile în care primarul Ion Ceban este cunoscut drept un susținător al lui Vladimir Putin, va fi luată în discuție de conducerea PNL Buzău.

“Este o abordare foarte interesantă și tare sunt curios când ne luptăm cu PSD și când nu ne luptăm cu PSD. S-au întors de la Chișinău, probabil că a fost mare armonie și concordie. Ideea este că trebuie să dăm un mesaj că putem să reprezentăm o alternativă, ori în momentul în care vorbim despre alternative la PSD și la un anumit sistem de a face politică în județul Buzău, și după 2 luni noi ne urcăm în avion ori mașină să ne ducem la masă cu Ceban, mie mi se pare că suntem un pic, nu știu, cred că ne lipsește o consecvență politică. Cred că fiecare ar trebui să își facă o autoanaliză din acest punct de vedere și să vină în fața oamenilor să le spună exact care au fost interesele. O să avem o discuție în cadrul forurilor statutare ale partidului pentru că este inadmisibil ca poziția unui stat membru NATO, a unui partid care se dorește partid european, un partid care s-a exprimat clar împotriva genocidului pe care îl face armata lui Putin în Ucraina, noi să ne ducem să ne pozăm cu unul dintre susținătorii lui Putin din Republica Moldova.”

Contactat de reporterii șansanews.ro, reprezentantul consilierilor județeni PNL, Ionuț Iuga, a refuzat să ofere detalii privind prezența liberalilor la evenimentele de peste Prut, motivând că “aceste aspecte vor fi clarificate în interiorul partidului, nu în presă.” A explicat, doar, că deplasarea s-a făcut în baza unui proiect de hotărâre adoptat recent de Consiliul Județean, proiect ce prevedea clar prezența unei delegații a instituției la Festivalul Mărului.

“Eu n-am să intru într-o polemică cu președintele partidului, prin presă. Toate aspectele care s-au ridicat în emisiune vor fi clarificate în interiorul partidului. Credem că aceste discuții trebuie abordate în interiorul partidului, iar noi intrăm într-o discuție prin intermediul presei pe chestiuni care țin de activitatea și funcționalitatea în cadrul partidului. Aspectele la care ne-am abținut la acel moment le-am clarificat și o să le reluăm la un moment dat. Acest proiect adoptat în sedința CJ viza participarea unei delegații la Festivalul Mărului, de la Soroca. Sunt două aspecte distincte, dar, cu siguranță, le vom clarifica în interiorul partidului. Așa cum am justificat la momentul respectiv votul nostru, care era legat de alte aspecte, nu ținea de relația noastră cu Republica Moldova sau cu entități din Republica Moldova , așa vom clarifica și aspectele legate de acest subiect. Ceea ce vreau să reliefez este că suntem consecvenți, am fost dintotdeauna și, cu siguranță, toate măsurile adoptate de noi, voturile date în CJ n-au fost date niciodată împotriva cetățenilor buzoieni sau să intre în contradicție cu politica externă a României sau a județului Buzău.”

În luna august, tot la Focus Tv, liderul PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu, sublinia că la alegerile viitoare va fi modificat radical modul în care vor fi selectate numele care vor fi trecute pe listele pentru Consiliul Județean, nemulțumit fiind de activitatea aleșilor din actualul mandat. Detalii AICI.