Val de cereri pentru ajutorul la plata facturii la căldură, în municipiul Buzău. Explozia prețurilor la utilități i-a făcut pe buzoieni să ceară sprijin pentru a fi siguri că își vor putea achita facturile la căldură, iarna aceasta. Pe de altă parte, datele privind cererile pentru ajutoarele la încălzire arată că mulți buzoieni au ales să își încălzească iarna aceasta locuințele cu lemne, sperând la costuri mai reduse.
Aproape 1.000 de dosare au fost depuse la Direcția de Asistență Socială a municipiului Buzău până la termenul final de 20 noiembrie. Creșteri se înregistrează aproape la fiecare capitol. Au fost depuse mai multe cereri față de anul trecut atât de buzoienii care au centrale pe gaze, speriați de explozia prețurilor, cât și de cei racordați la sistemul centralizat de încălzire. Însă, o creștere semnificativă comparativ cu iarna 2021-2022 s-a înregistrat la ajutoarele acordate celor care își încălzesc locuințele cu lemne.
“Până la termenul limită de 20 noiembrie s-au primit cereri pentru ajutoarele pentru încălzirea locuințelor. Pe tipuri de sisteme de încălzire stăm în felul următor: la energie termică, în acest sezon, avem 145 de cereri. În sezonul trecut am avut 136. La gaze naturale avem în prezent 561 de cereri față de 438 anul trecut. La lemne creșterea este semnificativ mai mare, în sensul că acum avem 263 de cereri față de 53 anul trecut, iar la energie electrică ne menținem în trendul de anul trecut, avem 4 cereri față de 5, anul trecut”, a precizat, pentru șansanews.ro, directorul Direcției de Asistență Socială Buzău, Gabriela Antonescu.
Într-un sezon în care tarifele la gaze sau energie au crescut semnificativ, mulți buzoieni au ales să își încălzească locuințele cu sobe sau centrale pe lemne. Dovadă și numărul mare de solicitări pentru sprijin la plata lemnelor pentru iarnă.
“S-ar putea ca cetățenii să se fi orientat către încălzirea cu material lemnos, sau poate anul trecut nu au avut cunoștință despre cuantumul ajutorului.”
Cuantumul ajutoarelor pentru încălzire diferă în funcție de venitul solicitanților dar și de alte criterii.
Adaugă comentarii