Actualitate

E ziua parașutiștilor militari! Să fiți mereu la înălțime!

E sărbătoare mare în comunitatea parașutiștilor din Buzău, o breaslă bine închegată și cu performanțe notabile în activitatea desfășurată. 10 iunie nu este doar Ziua Eroilor, ci și Ziua Parașutiștilor Militari. În această zi se împlinesc 80 de ani de la înfiinţarea primei structuri de paraşutişti militari, Compania de Misiuni Speciale, comandată de locotenentul Ştefan Soverth. După un an s-a mai înfiinţat o companie, formând primul Batalion de paraşutişti, ai căror militari au participat la acţiunile celui de-Al Doilea Război Mondial. Unul dintre instructorii voluntari ai batalionului a fost Smaranda Brăescu, care pe 19 mai 1932 a sărit de la altitudinea de 6.929 m şi a fost declarată campion mondial.

În timp, începând cu 1 octombrie 1952, batalionul s-a transformat în regiment, fiind dislocat la Buzău şi mai apoi la Bucureşti, primind denumirea de Regimentul 60 Desant-Paraşutare “Băneasa-Otopeni”. Astăzi, domeniul paraşutismului militar este mai complex, cu noi specializări.

Prezenți astăzi în toate structurile din Armata României, parașutiștii militari beneficiază de pregătire specială și dotări pe măsură, care le permit să desfășoare un spectru larg de misiuni de luptă, atât pe teritoriul național, cât și în teatrele de operații, alături de militari din state aliate și partenere.

La Buzău e o adevărate comunitate a parașutiștilor. La Buzău se află și o unitate de profil, în care parașutiștii ajung să se perfecționeze, și care poartă numele generalului Grigore Baștan, considerat părintele paraşutiştilor militari români. Pe lângă meritele de a reforma această armă de elită, generalul Baştan a devenit un reper în istoria paraşutiştilor.   Deţine recordul naţional la saltul cu o paraşută militară şi a sărit cu fiul său în braţe, Marius, pentru a demonstra cât de sigură e paraşuta inventată de el.

”Această întâmplare a declanşat o stare de agitaţie în familie. Adevărul e că tatăl meu a sărit cu Marius în braţe de la o înălţime normală, 3.000 metri. Un salt obişnuit, pe care l-a făcut nu atât pentru senzaţional, ci pentru că se impunea în momentul respectiv depăşirea unei anumite atmosfere create în unitate în urma decesului unuia dintre soldaţi. A fost un incident şi, practic, soluţia era să depăşească momentul psihologic prin demonstrarea siguranţei totale a paraşutei create de el, oferindu-şi propriul copil drept garanţie”, a declarat Valentina Baştan, fiica generalului, într-un interviu acordat publicistului Dumitru Ion Dincă.

Grigore Baştan a avut preocupări în dezvoltarea materialelor de desant, iar spiritul său de inventator şi inovator a dus la realizări notabile, inclusiv prin realizarea completului de paraşute BG-7M (principală) şi BG-3m (de rezervă), folosite pe o perioadă îndelungată în Armata României.

La 20 august 1970, a stabilit un record naţional la saltul cu paraşuta, executând un salt din aeronavă de la înălţimea de 10.000 de metri cu o cădere liberă de 7.000 de metri.    A fost implicat în mod activ şi în coordonarea paraşutismului sportiv în România. În anul 1971 a devenit primul general paraşutist din Armata Română şi a condus destinele paraşutismului militar românesc până la trecerea în rezervă în anul 1979.

La mulți ani, dragi parașutiști! Fiți mereu la înălțime!