Amânările repetate ale revenirii elevilor și profesorilor Colegiului Mihai Eminescu în clădirea de pe strada Independenței, în timp ce reprezentanții Primăriei Buzău tot invocă cerințele în materie de siguranță la incendii, i-au adus pe reprezentanții Consiliului Școlar al Elevilor din CNME în situația de a da un mesaj imperativ. Tonul mesajului, transmis printr-un comunicat de presă, este pașnic, dar printre rânduri răzbate faptul că toată lumea s-a săturat de anunțurile de revenire urmate de retractări sau amânări.
”Considerăm că, în momentul de față, revenirea în clădirea de pe strada Independenței a CNME ar trebui să fie o prioritate pentru autoritățile responsabile și ne dorim să revenim într-o clădire modernă și sigură. Înțelegem că a fost un proces de lungă durată de reabilitare, dar având în vedere postarea de pe platforma de socializare Facebook a domnului Ionuț Sorin Apostu, viceprimar al municipiului Buzău, prin care se comunică: ”Astăxi constructorul a comunicat finalizarea lucrărilor”, sperăm și ne-am bucura foarte mult dacă această revenire s-ar realiza până la data de 30.01.2024.”
Poziția elevilor eminescieni reprezintă prima ieșire publică și asumată, pe acest subiect, dincolo de care există o stare tensionată atât printre elevi, cât și în interiorul corpului profesoral. Această stare a fost alimentată de numeroasele prelungiri ale termenului de finalizare, inclusiv încălcarea termenelor date ca sigure pentru mutarea în clădirea de pe strada Independenței.
Ultimul astfel de anunță dădea ca sigură reluarea cursurilor în clădirea modernizată după vacanța de sărbători, dar, zilele trecute, Primăria Buzău a revenit cu o nouă amânare.
Clădirea Colegiului Mihai Eminescu a fost reabilitată și modernizată, cu fonduri de la bugetul de stat și, parțial, cel local, lucrările fiind inițiate în urmă cu cinci ani. Perioada de derulare a investiției, prevăzută în contract, la început, a fost de 20 de luni.
Adaugă comentarii