UPDATE: Potrivit primelor cercetări făcute de polițiști la fața locului, un autoturism condus de o femeie de 32 de ani s-a ciocnit de mașina care venea din sens opus, din motive care urmează să fie stabilite. O femeie de 30 de ani și un copil de 5 ani au fost răniți în urma accidentului, aceștia fiind preluați de ambualnțe și duși la spital.
”Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Murgești către Râmnicu Sărat de către o șoferiță de 32 de ani, din Râmnicu Sărat a intrat în coliziune cu autovehiculul care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un conducător auto râmnicean, în vârstă de 37 de ani.Accidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, un minor de 5 ani, din mașina șoferiței și o tânără de 30 de ani, pasageră a conducătorului auto. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Buzău.
Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească dinamica accidentului.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Un accident de circulație s-a produs în urmă cu puțin timp pe Drumul Județean 203 A, la Grebănu. Din primele date, două autoturisme s-au ciocnit din motive ce urmează să fie stabilite de anchetatorii. Potrivit apelului la 112, sunt două persoane care au fost rănite în urma accidentului și au nevoie de îngrijiri medicale.
Din cauza accidentului, traficul rutier pe DJ 203A se desfășoară cu dificultate, fiind dirijat de polițiști.
Vom reveni cu detalii.
Adaugă comentarii