Actualitate

(FOTO) Fotografii de senzație făcute la Vulcanii Noroioși. Și Luna ar fi invidioasă!

Vulcanii Noroioși, unici în Europa, reprezintă nu doar unul dintre cele mai atractive destinații turistice din județul Buzău, ci au fost, nu o dată, scena de desfășurare a unor manifestări artistice. Paula Seling sau Antonia se numără printre artiștii care au filmat videoclipuri senzaționale la Vulcanii Noroioși, care adeseori  au fost asemuiți cu Luna.

Peisajul de-a dreptul selenar a fost sursă de inspirație și pentru artiști fotografi, care au surprins imagini inedite, de-a lungul timpului, în cele patru areale în care sunt grupați, respectiv la „Fierbători”, Pâclele Mari, Pâclele Mici și Beciu.

Doi fotografi din județul Mureș, Daniella Urs și Ciprian Cenan, au reușit, însă, să surprindă Vulcanii în imagini cum nu a mai făcut-o nimeni. Sunt detalii imortalizate de obiectivele foto care parcă vin să confirme că nu e greșită comparația cu Luna, pentru că par cu adevărat culese de pe satelitul natural al Pământului.

Imaginile surprinse de cei doi fotografi sunt spectaculoase și au fost împărtășite azi publicului larg pe pagina de Facebook Ținutul Buzăului.

”Daniela și Ciprian sunt doi fotografi din județul Mureș. Au vizitat Ținutul de curând și au realizat o serie artistică la Vulcanii Noroioși. Prima postare de azi cuprinde câteva imagini surprinse de Daniela, detalii ce par culese de pe lună”, se arată în postare.

Cei doi artiști artiști au și alte lucrări impresionante, ei putând fi urmăriți aici și aici:

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian