Trăind în era digitalizării, telefoanele tind să detroneze aparatele foto profesionale. Însă, profesioniștii susțin că un telefon performant nu se poate compara cu o cameră foto și că adevărații pasionați vor prefera oricând un astfel de aparat.
Alex Aldea, un tânăr kinetoterapeut care a transformat pasiunea pentru fotografie în a doua ocupație, a acordat un interviu pentru Șansa News.ro, din dorința de a-i ajuta pe cititori să înțeleagă mai bine ce înseamnă fotografia perfectă, care este importanța luminii și cum se pot realiza fotografii spectaculoase în cadrul evenimentelor.
Alex povestește că atunci când era mic făcea mii de poze, stricând filmul aparatului, și păstra sute de poze care nu reprezentau mare lucru. Poate în cadru vedeai doar un perete gol, însă ce nu știa el era că, astfel, se perfecționa pe zi ce trecea. Apoi a început să facă ședințe foto colegelor, dar adevăratul moment în care a realizat că va face fotografii toată viața a fost când a ales profilul Producție Media al Liceului Grigore C. Moisil din Buzău. Aici au început să apară premii, locul 1 si locul 2, reușind să își mulțumească profesorii și să își valorifice meritele.
Când nu lucrează pentru job-ul său, Alex este prins în multitudinea de activități care au legătură cu fotografia de eveniment. Întrebat ce condiții trebuie să întrunească o fotografie perfectă, răspunsul este surprinzător. Alex crede că fotografia perfectă nu există, dar pentru una spectaculoasă merită uneori să încalci regulile tehnice arhicunoscute.

„Mereu vom avea abateri de la reguli, iar cele mai frecvente țin de încadrare si poziționarea subiectului. În plus, nu putem spune ca există fotografia perfectă pentru că orice om este într-o continuă formare si evoluție, la fel este și în fotografie”, declară Alex Aldea pentru Șansa News.ro.
Însă, unul dintre cele mai importante elemente în realizarea unei fotografii aproape perfecte, este lumina. Fără lumini și umbre, este foarte dificil să faci o poză interesantă, dar în cazurile extreme în care nu dispun de lumină sau nu este atât de puternică, fotografii se ajută cu lumini artificiale de la blitz-uri. Lumina neuniformă, trecută prin anumite filtre, poate oferi rezultate spectaculoase, reușind să scoată poza din tipar.
Totuși, când discutăm despre imagini care au în centrul lor oamenii, elementul definitoriu este emoția.
„Nu putem spune ca exista o fotografie perfectă fără sentimente, in spatele fiecarei fotografii in parte va fi o poveste bazata pe sentimente, iar noi ca fotografi suntem datori atat clientilor cat si noua sa ,, spunem” cat mai bine povestea din spatele pozei. Orice poza cu o poveste bine spunsa iti da un vibe aparte in timp ce te uiti la ea”.
Fotografia, văzută prin ochii interlocutorului nostru, este trăire, emoție și redescoperire. Alex consideră că, prin meseria sa, reușește să ajute oameni aflați în impas, îi împinge să se redescopere, să vadă cât de frumoși sunt când zâmbesc, și cât de bine arată, văzuți din exterior.
Pentru tinerii care se gândesc să își cultive o astfel de pasiune, Alex are un sfat simplu. Este, de fapt, un exercițiu. Dacă vezi un loc sau o persoană care ”vorbește” cu ochii sau cu sufletul și primul tău gând este cum ai putea să o surprinzi într-un cadru, atunci merită să pornești pe un asemenea drum.
Adaugă comentarii