Actualitate

(FOTO&VIDEO) Amplă acțiune a poliției pe șosele. Viteza și alcoolul fac ravagii la volan!

O amplă acțiune a Poliției Rutiere Buzău s-a desfășurat astăzi pe raza municipiului, dar și în județ, aceasta vizând prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație. Efective mărite de polițiști au desfășurat activități de control în trafic, atât pe drumurile de mare tranzit, cât și pe drumurile județene.

Polițiștii au scos radarele pe șosele. Acestea au fost amplasate în cascadă, iar acțiuni similare celei din Buzău au fost și în județele învecinate, unde de asemenea s-a acționat pentru prevenirea accidentelor. acțiunea a venit în contextul în care în ultima vreme valorile de trafic au crescut considerabil, întrucât e sezonul vacanțelor, și nu puține au fost accidentele rutiere care au avut ca principală cauză viteza prea mare.

De altfel, viteza reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave la nivel național, ponderea sa în statisticile anuale de profil fiind de aproximativ 20% din total. Polițiștii au fost, totodată, cu ochii și pe conducătorii auto care s-au urcat la volan sub influența alcoolului ori drogurilor, consumul lor fiind, de asemenea, unul dintre factorii agravanți în producerea accidentelor.

Șoferii prinși pe picior greșit au fost amendați. În funcție de gravitatea faptei, unii au rămas fără permis de conducere pentru o vreme, iar alții s-au ales chiar cu dosare penale. Polițiștii urmează să facă publice rezultatele acțiunii.