Actualitate Șansa de Ramnicu Sărat

HIBELE SISTEMULUI MEDICAL! Spitalul COVID din Râmnicu Sărat, cu un singur medic ATI, de la debutul pandemiei

Cea mai solicitată secție din Spitalul suport COVID-19 din Râmnicu Sărat nu poate face față solicitărilor din cauza lipsei medicilor specialiști. Este vorba despre de Terapie Intensivă, secția vitală în lupta cu infecția cu SARS-CoV-2. Situația, știută deja de la debutul pandemiei de coronavirus, a fost încă o dată evidențiată marți, când o femeie, infectată cu SARS-CoV-2, în stare gravă, a fost transferată la un spital la peste 200 de kilometri distanță pentru că în Spitalul Județean Buzău nu s-a găsit niciun loc liber, iar la Râmnicu Sărat, deși erau paturi libere, nu erau medici care să o îngijească. Din nefericire, ambulața în care se afla femeia a fost impliată într-un accident rutier, iar pacienta a decedat.

În urma acestei tragedii rămâne situația dramatică din Spitalul suport Covid unde de aproape un an de zile secția de Terapie Intensivă este pe mâinile unui singur medic.

Andrei Cemurtan, un tănăr de 35 de ani din Republica Moldova, a muncit aproape fără oprire luni întregi. Medicul a povestit, în exclusivitate pentru sansanews.ro că uneori a făcut față valului de pacienți aflați în stare gravă, însă au fost și momente când ar fi avut nevoie de ajutor dar, din păcate, nu l-a primit pentru că în ciuda numeroaselor cereri trimise către Direcția de Sănătate Publică pentru detașarea unui al doilea specialișt pentru ATI niciun medic nu a dorit să vină în spitalul COVID.

”Mi-a fost destul de greu pentru că înainte de pandemie un medic de la ATI a plecat. Am rămas eu și domnul doctor Tomescu care ne mai ajută cu gărzile. Pe Terapie Intensivă este destul de greu, fiind de unul singur în programul de zi. Ne adaptăm la situația creată, așteptăm în continuare întăriri. Asistenți avem suficienți, dar medici nu sunt suficienți și asta este o problemă destul de mare”, a spus Andrei Cemurtan.

Aceste 12 luni de pandemie le-a simțit din plin, medicul spunând că atât programul de zile libere cât și concediul de odihnă și l-a programat atunci când numărul pacienților aflați în Terapie Intensivă eram mai mic și atunci bolnavii erau supravegheați de asistenți și de colegii cu alte specializări.

”Concediul și programul de lucru și libere le-am stabilit în funcție de numărul de pacienți internați pe secție la acest moment. Au fost și perioade în care stăteam și după gardă până mai târziu,  au fost perioade când am făcut gărzi și peste o zi. Au fost perioade în care am putut face față de unul singur, dar au fost perioade când am avut nevoie de ajutor pe care nu l-am primit”, a povestit Andrei Cemurtan.

Din păcate, problema pare fără rezolvare. În toate aceste 12 luni a existat un singur răspuns din partea Direcției de Sănătate Publică Buzău la solicitările unității medicale de a trimite acolo un specialist pe Terapie Intensivă. Din păcate, medicul de la Nehoiu, detașat în spetembrie anul trecut, nu s-a prezentat la post.

”Problema noastră este că avem un singurul medic la ATI, iar când este în concediu și nu are cine să asigure continuitatea asistenței de specialitate pentru pacienții din Terapie Intensivă. A fost o detașare, prin DSP, a unui medic care însă nu s-a prezentat conform detașării la Spitalul Covid Râmnicu Sărat. Prin septembrie am primit acest răspuns, când spitalul era plin, când revenisem cu această cerere către DSP pentru că nu mai făceam față solicitărilor dar medicul nu s-a prezentat. Am înțeles că era un medic din Nehoiu”, a spus Felicia Vasile, directorul medical al Spitalului suport Covid Râmnicu Sărat.

Potrivit managerului spitalului din Nehoiu, medicul detașat s-a îmbolnăvit în perioada respectivă, fiind nevoit să stea în concediu medical mai multe săptămâni.

În prezent la secția ATI din Spitalul Râmnicu Sărat sunt internate 5 persoane, iar unitatea nu mai poate primi alți pacienți pentru că în aceste zile Andrei Cemurtan este în concediu de odhină.

Publicitate