Actualitate

LICEUL AGRICOL, LA UN PAS DE ÎNCHIDERE! Care este motivul și când va fi luată decizia

Colegiul Agricol ”Dr. Constantin Angelescu” din municipiul Buzău ar putea fi închis în orice moment, iar cei peste o mie de elevi să treacă la învățarea online. Cauza nu o reprezintă, așa cum s-a întâmplat în alte unități de învățământ din județ, numărul mare al infecțiilor cu SARS-CoV-2, ci lipsa unei surse de încălzire.

Liceul Agricol are 1090 de elevi, iar de la începerea anului școlar orele s-au desfășurat după scenariul hibrid, respectiv jumătate dintre curanți în clase, restul acasă, conectați prin intermediul dispozitivelor. Așa s-a reușit ca până în prezent în școală să nu fie înregistrat niciun caz COVID-19. Chiar și așa, în câteva zile, liceul ar urma să fie închis, iar elevii să învețe exclusiv online. Totul pentru că unitatea de învățământ nu mai are nicio sursă de încălzire. A fost debranșată de la sistemul de termoficare al orașului, iar lucrările pentru noua centrală termică sunt în întârziere.

”La noi lucrările sunt întârziate. În acest moment se lucrează la clădirea în care va fi amplasată noua centrală. Vineri a fost turnat planșeul , urmând ca perioada în care acesta se usucă, respectiv 21 de zile, avem asigurarea constructorului, că vor fi realizate restul lucrărilor exterioare. După cele 21 de zile urmează să fie montată și centrala”, a explicat la Focus Tv, Daniela Codreanu, directorul Liceului Agricol

Cu alte cuvinte este doar o chestiune de zile până când Liceul Agricol ar putea fi închis. Conducerea unității de învățământ a explicat că prioritatea o reprezintă sănătatea elevilor și imediat cum vremea se va răci, elevii vor fi trimiși acasă.

”Dacă va fi să fie frig nu putem decât să apelăm la învățarea online. O să facem un Consiliu de Administrație, vom analiza situația și a doua zi urmează să intrăm în online. Noi nu ne dorim acest lucru, ne uităm cu îngrijorare la starea vremii, sperăm să reziste timpul cât mai mult să putem ține școala deschisă cât mai mult. Clădirea în care era punctul termic de la RAM a fost dezafectată și nu avem altă sursă de încălzire decât viitoare centrală termică. Când timpul nu va mai fi favorabil, probabil nu într-un moment foarte îndepărtat, în mod sigur vom apela la această învățare online. Vom închide și internatul și cantina. Prioritar este sănătatea elevilor. Nu-i putem ține în frig”, a anunțat la Focus Tv, Daniela Codreanu, director Liceul Agricol.

Cât timp vor fi acasă, elevii vor continua orele de practică pe care le vor desfășura la agenții economici cu care Liceul Agricol are deja încheiate contracte.

Liceul Agricol ar fi a doua unitate de învățământ din  municipiul Buzău închisă din cauza lucrărilor. În prezent, și cea mai mare școală din oraș, unde învață peste 2.000 de copii, de la clasa 0 la clasa a VIII-a, este închisă pe motiv că se schimbă ferestrele din lemn cu tâmplărie modernă. Consiliul de administrație de la Școala Gimnazială nr 11 s-a întâlnit la finalul săptămânii trecute și a decis ca elevii să rămână acasă timp de două săptămâni.



Publicitate